Curtea Constituţională a respins, astăzi, cu majoritate de voturi, sesizările liberalilor pe Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice şi Legea salarizării unice, considerând că acestea sunt constituţionale şi că nu încalcă Legea fundamentală.
Iniţial, CCR trebuia să se pronunţe pe 28 octombrie pe cele trei legi, dar a amânat dezbaterile pentru 9 decembrie, având în vedere "complexitatea problemelor juridice care fac obiectul examinării şi care necesită o analiză deosebit de atentă". Între timp, judecătorii au admis cererea de preschimbare a termenului pentru 4 noiembrie.
CCR consideră constituţionale, prin aceasta, cele 10 zile de concediu fără plată pe care trebuie să le accepte salariaţii din sectorul bugetar. Conform legii validate de CCR salariul minim va fi de 705 lei, iar cel mai mare salariu va fi cel al preşedintelui României.
Legile educaţiei au fost amânate
În ceea ce priveşte Legea educaţiei naţionale, având în vedere că, în urma deliberărilor, nu s-a obţinut majoritatea de voturi cerută de art.6 coroborat cu art.51 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992, pentru adoptarea deciziilor, Curtea Constituţională a dispus repunerea pe rol a dosarului pentru data de 18 noiembrie 2009.
Procedura la Curtea Constituţională
Şedinţa de judecată este secretă, iar la dezbateri participă doar cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, care analizează punctele de vedere scrise ale contestatarilor, dar şi argumentaţia Guvernului. Curtea are posibilitatea să amâne sau să devanseze formularea unor decizii, conform legii “ori de câte ori este necesar”.
“Judecătorii Curţii decid, conştienţi de răspunderea imensă pe care o au. Decizia finală se adoptă prin majoritate de voturi”, a precizat un reprezentant din aparatul Curţii Constituţionale.
Aceea