Lutz Stache (54 de ani) promite că, o dată cu sosirea sa în Giuleşti, alb-vişiniii vor domina Liga I
- Domnule Stache, cînd se va finaliza tranzacţia privind transferul pachetului majoritar de acţiuni al Rapidului?
- Negocierile s-au încheiat şi urmează să semnăm un precontract, în care vom stabili o dată pînă la care ambele părţi, atît eu, cît şi domnul Copos, trebuie să îndeplinim nişte condiţii. Nu cred că mai pot apărea surprize.
- A fost greu să negociaţi cu Copos?
- Deloc. Am numai cuvinte de laudă la adresa domniei sale. Dacă voi prelua Rapidul, îl voi aştepta mereu în tribună. Dînsul a făcut foarte multe pentru acest club, a investit bani mulţi şi pentru asta trebuie să-i mulţumim.
- Care va fi bugetul clubului?
- Mie îmi place să cîştig, deci vreau trofee. Campionatul, Cupa României şi să participăm în Champions League. Voi face orice pentru asta. Deocamdată nu pot spune care va fi bugetul echipei, el va fi stabilit ulterior.
"Renovăm stadionul"
- Ştiţi că arena din Giuleşti nu e omologată pentru partidele din Liga Campionilor?
- Bineînţeles, dar asta se va schimba curînd. Iniţial, vom renova stadionul, iar în viitor ne gîndim să construim unul nou, ultramodern, aşa cum merită fanii rapidişti. Nu va fi uşor, trebuie să discutăm cu cei de la Primărie şi de la Ministerul Transporturilor, dar e o problemă ce se poate rezolva.
- Vă gîndiţi să aduceţi un antrenor german din retur?
- Prima variantă rămîne un tehnician român, care să cunoască bine fotbalul din Liga I. Totuşi, e posibilă şi cealaltă variantă. Nu am stabilit chiar toate detaliile.
- Aţi fost la două meciuri ale Rapidului, cu CFR, cînd aţi stat la "oficială", şi cu Oţelul, partidă ce aţi urmărit-o de la peluză. Unde v-a plăcut mai mult?
- Categoric, în mijlocul suporterilor! Şi la meci