În cadrul unui discurs istoric susţinut ieri în faţa Congresului american, la finalul căruia a fost aplaudată la scenă deschisă, Angela Merkel a vorbit despre rănile trecutului, viitorul relaţiilor transatlantice şi provocările aflate în faţa democraţiilor occidentale.

Începem de la capăt. “Pentru Europa nu există un partener mai bun decât America, iar pentru America nu există un partener mai bun decât Europa", a concluzionat rotund cancelarul german, scrie Deutsche Welle.

Reunificarea Germaniei şi cele două decenii aşezate peste memoria de plumb a lagărului socialist polarizează întregul imaginar politic vestic la începutul acestui noiembrie. Se întâmpla acum douăzeci de ani: imperiul nuclear al corifeilor sovietici se prăbuşea, ca într-un imens joc de domino, sub presiunea paşnică a străzilor Varşoviei, Pragăi, Berlinului.

Timothy Garton Ash a descris-o magistral în ultimul număr din New York Review of Books: „Mi-am petrecut multe ore din viaţă în mijlocul acelor mulţimi. Comportamentul lor era, în acelaşi timp, un izvor de inspiraţie şi un mister. Ce i-a motivat pe aceşti indivizi, bărbaţi şi femei, să iasă în stradă, într-o perioadă în care siguranţa proprie nu era o evidenţă în sine? Ce i-a legat şi ţinut laolaltă?”. Sunt întrebări cărora istoria nu le va răspunde definitiv niciodată.

Exemplul din spatele sârmei ghimpate

La 52 de ani distanţă de momentul în care Konrad Adenauer se adresa Congresului american, în ceea ce rămăsese, până ieri, singurul privilegiu de acest gen acordat unui lider german, Angel Merkel a încercat să repună pe tapet chestiunea solidarităţilor care inventează şi leagă destinele unor generaţii. Şefa executivului de la Berlin este, poate, simbolul perfect al unei istorii ciudate.

Savantă în fosta Republică Democrată Germană, reconvertită astăzi în prima femeie ce re