Vladimir Tismăneanu: "Încetarea din viaţă a lui Irving Kristol a readus în dezbaterea intelectuală tema neoconservatorismului."

Am scris pe larg pe acest subiect. Am fost eu însumi vreme de peste 10 ani „contributing editor” al revistei ORBIS (A Journal of World Affairs), publicată la Philadelphia de Foreign Policy Research Institute. Am publicat în ORBIS numeroase articole şi recenzii, mai ales în perioada în care Daniel Pipes era editor, unul dintre neoconservatorii proeminenţi, fiul istoricului Richard Pipes, el însuşi istoric al Orientului Mijlociu. Am participat la numeroase evenimente organizate în anii ‘80 la FPRI, inclusiv prezentările făcute de Midge Decter, Irving Kristol, Adam Ulam şi Richard Pipes.

În „Commentary” (revistă lunară editată vreme de decenii de Norman Podhoretz, iar acum de fiul acestuia, John) am citit eseul lui Leszek Kołakowski, “Totalitarianism and Lie”, în care ilustrul filosof polonez scria că minciuna este sufletul nemuritor al comunismului (am scris la acea vreme un răspuns la acest text memorabil, publicat în secţiunea “Letters” a revistei).

Tot în „Commentary” am citit articolele lui Podhoretz despre Soljeniţân, precum şi celebra intervenţie a lui Daniel Patrick Moynihan pe tema antiamericanismului de la Naţiunile Unite. Tot acolo am citit articole despre efectele perverse ale acţiunii afirmative, despre noul antisemitism de stânga şi subiecte care au intrat pe parcursul anilor pe agenda dezbaterilor din mediile intelectuale americane.

Din mai tânăra generaţie de gânditori apropiaţi de neoconservatorism doresc să-i amintesc pe Carl Gershman (actualul preşedinte al NED - National Endowment for Democracy), pe Penn Kemble (plecat prea devreme dintre noi), pe Arch Puddington, pe Richard Perle, pe Ken Adelman, pe Paul Wolfowitz, pe Francis Fukuyama şi pe Joshua Muravchik, astăzi cercetăt