Presa europeana a scris intens inainte si in timpul Consiliului European de saptamana trecuta despre un targ franco-german prin care cele doua functii nou-create prin Tratatul de la Lisabona ar urma sa fie distribuite politic intre cele mai mari grupuri politice la nivelul UE. Astfel, functia de presedinte al Consiliului UE ar urma sa mearga la populari, iar inaltul reprezentant pentru Afaceri Externe (ministrul de Externe al UE) ar urma sa fie propus de socialisti. Un eventual acces al socialistilor la acest post a deschis si discutia privind candidatura lui Adrian Severin, promovata printr-un articol pe influentul site EurActiv Bruxelles.

Perspectiva ca un roman sa acceada la aceasta pozitie ar fi o oportunitate extraordinara pentru Romania si pentru Estul Europei – ar fi practic cel mai inalt post din UE acordat unui reprezentant al Estului, chiar peste Presedintia Parlamentului detinuta acum de un reprezentant al Poloniei. Chiar simpla discutie privind aceasta candidatura este onoranta si ne prinde bine. Problema apare insa cand intram in detalii. Deocamdata, posibilitatea Severin a facut mai multa valva la Bucuresti decat la Bruxelles.

Adrian Severin are sanse putine, in primul rand pentru ca nu are disponibilitatea de a mentine bune relatii la Bucuresti, fiind mai degraba o personalitate conflictuala in plan intern. Nu discut aici cine are dreptate in conflictele sale cu diverse persoane, am mai scris despre asta. Doar constat un fapt relevant pentru tema data: Severin este in conflict cu prea multa lume si tinde sa foloseasca epitete dure, ba cezarist, ba legionaroid, ba tradator. Iar atunci cand iti propui o cariera mare la nivel european, sa te construiesti ca un personaj eminamente conflictual in plan intern e o strategie sinucigasa. De pilda, daca sustii ca presedintele tarii tale este un neocezarist, un dictator in proces de con