Ideea de comisar e legată, la români, de popularul personaj al lui Sergiu Nicolaescu şi de celebra lui replică "un fleac: m-au ciuruit!". Ceea ce nu e neapărat rău. Dar un comisar european e cu totul altceva, iar politicienii noştri de vîrf nu par să fi înţeles diferenţa. Ciuruiţi de obsesia propriei imagini şi de fleacurile electorale interne, neglijează cu totul acest episod politic important pentru existenţa României în Uniunea Europeană.

Cu cîtăva vreme în urmă, preşedintele şi premierul au anunţat că portofoliul vizat este cel al agriculturii, iar propunerea României este Dacian Cioloş. Fost ministru, un tehnocrat eficient, apreciat la Bruxelles tocmai pentru cunoaşterea politicilor agricole europene, dl Cioloş are, fără îndoială, calităţile cerute de o asemenea funcţie. E o propunere mai mult decît onorabilă. Dar în complicatul balet al formării Comisiei Europene, nu e suficient doar atît. E limpede că fiecare ţară poate propune oameni competenţi pentru diverse portofolii. E nevoie însă şi de susţinere politică şi de un sofisticat sprijin "încrucişat" din partea mai multor ţări. În cazul agriculturii " portofoliul cu cel mai mare buget, dar şi cu cele mai complicate probleme " cu atît mai mult.

România miza pe sprijinul Franţei, care a ştiut întotdeauna să-şi apere interesele în materie de politici agricole şi, fără îndoială, ar fi fost o voce puternică şi în acest caz. Se mai vorbea de sprijinul Germaniei şi de al altor ţări. Ai noştri " preşedintele şi premierul " păreau că se află pe cai mari şi îşi plimbau mîndria pe la televiziunile române: iată, ţărişoara noastră are şanse să obţină unul dintre cele mai importante şi disputate posturi din Comisia Europeană. Vedeam (sau poate că mi s-a părut?) cum în ochi deja le mijeşte aerul triumfal cu care ar fi anunţat, eventual, numirea dlui Cioloş, trăgînd spuza "pe intern": iată, Europa ne bagă în