Două chestii bune pe care le-am citit la Petrişor Obae şi care îmi dau motive de mici polemici la o cafea.
Mişto a fost analiza lui Obae pe segmentul de seară, Realitatea versus Antena 3. O să mă opresc la publicul amator de Mircea Badea care este: educat, alcătuit din mulţi manageri, oameni care cîştigă bine etc.
Culmea e că publicul descris acolo seamănă perfect cu portretul robot al cetăţeanului “de succes” pe care eu nu dau multe parale. Sînt tipi mişto în multinaţionale, companii, zona business. Dar sînt şi 90% nişte impostori numai buni de băgat în CAP. Badea seamănă cu ei, activistul model al capitalismului românesc, cu crăvăţică la gît, pomădat, îngrijit şi cu glume de autobază tot timpul la el, sexist, un amestec de băiatul mamei şi băiat “de combinaţie” cu diplomă.
Badea este ca un proaspăt politruc pe la şedinţele de partid de altădată. Face glumiţe, e entuziast şi crede cu tărie în viitorul de aur al propriei băşcălii. Eram sigur că ăia sau alea care se uită la el privesc ca în oglindă.
Nu!, pentru că frumos la această nouă generaţie de băieţaşi şi fetiţe de corporaţie care au nevoie de injecţii cu umor de autobază ca să-şi mai elibereze gîtul (din cămaşa apretată şi) de molozul pe care îl înghit cu zîmbetul pe buze la slujbă. Badea este simbolul defulării insului laş prins de fapt foarte bine în jug de patron – el e simbolul tipului care face exact ce zice patronul cîştigîndu-şi în acelaşi timp statutul de om liber şi mare jurnalist al ţării. Singurii liberi într-o dictatură sînt clovnii curţii. Or, din punctul ăsta de vedere Badea şi-a ţintit perfect publicul. Pentru că situaţia lui cu Voiculescu reproduce milioane de relaţii patron – angajat din Romania. E păcat însă că angajatul visează la cravată strînsă de gît şi glumiţe obraznice cu şeful, în loc să viseze să-şi cîştige dreptul de a fi ok…
Ştiţi reclama aia cu “omul c
