Când Omar Hayssam se chinuia să devină în România erou naţional, oferindu-se să-i aducă teferi, acasă, pe cei trei jurnalişti răpiţi în Irak, dădea conştiincios raportul în Siria despre cum evoluau treburile. La 4 aprilie 2005, "Bassam" l-a sunat pe Hayssam şi l-a luat la rost şi, mai mult, i-a atras atenţia imperativ să "nu-l lase pe Munaf" şi să fie atent la ce scriu ziarele din România despre el. Ambiţiosul Omar Hayssam a răspuns docil: "Noi ne facem datoria, ziarele să latre în continuare, mâine când se vor întoarce le vom închide gura la toţi". "Bassam" a mai fost curios să afle când estimează interlocutorul lui de la Bucureşti că se va produce eliberarea jurnaliştilor şi dacă "subiectul celălalt" a fost amânat. La rândul său, Hayssam i-a dat asigurări lui "Bassam" că planul avut în vedere este în continuare în vigoare şi se lucrează la el.

În aceeaşi perioadă, în Irak, forţele coaliţiei înregistrau pierderi grele din cauza insurgenţilor atribuiţi Al-Qaida, dar şi multiplelor grupări locale. Totodată, răpirile nu mai conteneau, cei prinşi erau decapitaţi, iar Irakul părea să devină un nou Vietnam pentru Armata SUA. Într-un teatru de operaţii cu lupte de asemenea intensitate, nimeni nu se poate plimba printre gloanţe şi bombe aşa, hai-hui, fără măcar să fie monitorizat. Când moartea te pândeşte de peste tot, orice detaliu contează, mai ales prezenţa unor jurnalişti într-o anumită zonă. Să nu uităm faptul că strategii şi comandanţii americani arătau insistent înspre Siria şi Iran ca fiind vinovate de întreţinerea acestei stări de haos. Interesele de moment ale Damascului şi Teheranului vizau orice altceva, numai un Irak stabilizat de americani nu.

Din raportul dat de Omar Hayssam lui "Bassam" reiese că în Siria se ţinea sub strictă observaţie răpirea celor trei cetăţeni români, iar Hayssam căuta cu tot dinadinsul să iasă în evidenţă ca pers