În urmă cu jumătate de secol, teatrul liric ieşean ştia să-şi „vândă“ premierele.
Abonamentele ieftine, afişele originale, libretele pregătite cu minuţiozitate convingeau ieşenii să fie prezenţi la spectacolele Operei Naţionale Române.
După 3 noiembrie 1956, Opera a devenit unul dintre principalele „refugii culturale“ ale ieşenilor. La premiere, sala cu o capacitate de 750 de locuri devenea neîncăpătoare, spre nemulţumirea celor mai puţin norocoşi.
Citeşte şi: „Tosca“, la 53 de ani de la prima reprezentaţie în Iaşi (VIDEO)Poveştile neştiute ale Operei Naţionale din Iaşi (VIDEO)
„Nu de puţine ori, mai ales la premiere, mi-am făcut jumătate de Iaşi duşman pentru că nu reuşeam să fac loc pentru toată lumea. Era o adevărată bătaie pe bilete“, povesteşte Marcel Fischer, fondatorul Operei şi organizator de spectacole timp de patru decenii.
Publicul anilor ’50, dar şi al deceniilor ce au urmat, nu era doar numeros, ci şi divers. La fiecare spectacol, instituţiile aveau bilete rezervate. „Ne plăcea să spunem că noi am culturalizat Armata, pentru că era un anumit număr de bilete rezervate pentru cadrele militare“, adaugă ieşeanul.
Afişele ieşeau din „tiparele“ vremii
Pe lângă Armată, CFR-ul, şcolile şi universităţile aveau şi ele locuri special rezervate, după rigorile timpului. Ieşenii care nu primeau bilete „de serviciu“, fie îşi făceau un abonament, fie trebuiau să se resemneze. „Am introdus sistemul de abonamente pentru cei care veneau constant la Operă, în funcţie de cum le permitea programul. Erau ieftine şi astfel aveau locul garantat“, spune Fischer.
Afişele care anunţau spectacolele viitoare ofereau adesea mai mult decât simple informaţii. „Din respect pentru public, voiam ca lectura afişelor să fie o delectare. Adesea introduceam arabescuri sau imagini simbolice care tr
