Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Carderii craioveni, reţinuţi pentru 24 de ore

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Toţi cei opt tineri din Craiova, care au clonat peste o sută de carduri bancare, au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. În faţa procurorilor DIICOT a fost prezentat aseară încă un tânăr, din Prahova, care face parte din acelaşi grup infracţional specializat în operaţiuni bancare frauduloase. Carderii care au fost prinşi ieri-dimineaţă de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Gorj au fost audiaţi de procurorii DIICOT pe parcursul întregii nopţi, după care care au fost introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Gorj. Este vorba despre opt tineri din Craiova şi unul din Prahova, specializaţi în clonarea de carduri, cu ajutorul cărora au reuşit să obţină peste două sute de mii de euro. Banii erau scoşi din bancomatele din mai multe judeţe din ţară, printre care se află şi judeţul Gorj. Membrii grupului vor fi prezentaţi astăzi, la ora 14.00, în faţa instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 12 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 4 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 12 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 8 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 8 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 6 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/20°
Iasi
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
Constanta
acum

mie.

7°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/18°