Are 76 de ani, dar nu vrea să renunţe la pasiunea care i-a marcat viaţa, o pasiune care îi ţine loc şi de terapie.

Plăcerea pentru a lucra diverse obiecte la caracterizat de mic pe Nechifor Enache. „Făceam nişte mori de apă, aşa le numeam. Luam un cocean, îi scobeam miezul, îl puneam pe două crăcane, două beţe cu ramificaţie, făceam un iaz cu un alt cocean scobit, prin care curgea apa, şi era gata o moară. Făceam asta fără să mă înveţe cineva, era o îndeletnicire preferată în copilărie“, îşi aminteşte decanul de vârstă al modelismului românesc.

Pasiunea pentru acest sport a început în anul 1957, după ce s-a pensionat pe caz de boală şi un cumătru de-al său l-a sfătuit să facă lucrări în traforaj. „Am început asta şi ca să mă iniţiez am mers la Palatul Pionierilor, cum era pe vremea aceea. Am găsit un profesor foarte bun, care nu făcea traforaj în mod deosebit, ci era la un cerc de aeromodele. M-a învăţat ce-am vrut, dar am prins şi gustul pentru modelism, văzând ce fac copiii acolo. Am pornit cu aeromodele, prima dată făcând un planor“, povesteşte Nechifor Enache.

Cu aparatul respectiv a participat la primul concurs din viaţa sa, în 1966, pe Aeroportul Clinceni. „Din 24 de concurenţi înscrişi la proba respectivă, am ieşit pe locul 14 sau 15. Nu a fost o dezamăgire pentru mine, am continuat. Am făcut apoi şi modele de acrobaţie sau zbor captiv, cum se numesc“, explică Nechifor Enache, pentru care satisfacţia acestui sport constă în a vedea cum zboară un un model construit cu mâna ta.

Meşteşug dificil

„Modelul trebuie să îndeplinească şi nişte condiţii în termeni sportivi. Dacă nu e făcut cum trebuie, dacă nu e tras cum trebuie, nu obţii niciun rezultat. E foarte dificil de lucrat, munceşti chiar şi o lună de zile la un planor de performanţă. Mai sunt şi timpi intermediari, timpi morţi. Trebuie să stai să se usuce câ