Filmul "Concertul" de Radu Mihaileanu, care va avea premiera romaneasca pe 20 noiembrie, a avut cronici favorabile in presa straina, publicatia franceza Le Figaro notand ca noua creatie a regizorului de origine romana imbina aventura picaresca si umorul "foarte slav". "Ca intotdeauna, in filmele lui Radu Mihaileanu este vorba de impostura si de intalnirea exploziva dintre culturi", remarca Le Figaro. Andrei Filipov (Aleksei Guskov), eroul principal al comediei, care a fost filmata la Moscova, Paris si Bucuresti, este un celebru dirijor, acum decazut, care nu a mai pus mana pe bagheta de pe vremea lui Brejnev. Andrei Filipov, dirijorul orchestrei Teatrului Balsoi si cel mai mare dirijor din Uniunea Sovietica, a fost concediat in plina glorie pentru ca a refuzat sa se desparta de muzicienii sai evrei. Treizeci de ani mai tarziu, Filipov inca mai lucreaza la Teatrul Balsoi, dar ca om de serviciu, cand, intr-o noapte, in timp ce curata biroul directorului in functie, sustrage un fax prin care orchestra rusa era invitata sa cante la Paris, la faimoasa sala Pleyel. Astfel, el isi cheama fostii colegi pentru ca impreuna sa treaca drept membrii Orchestrei Balsoi. Acesta este punctul de plecare al unei comedii dulci-amarui, care se inscrie in linia umanista a filmelor "Trahir" si "Trenul vietii/ Train de vie", cu un regizor atasat dintotdeauna unui scop nobil, si anume acela de a reda demnitatea unor personaje uitate, brutalizate de Istorie. "Cat timp am stat la Moscova, pentru pregatirea filmului , am intalnit batrani muzicieni care, precum Andrei, au fost distrusi de regimul comunist", a povestit Radu Mihaileanu. "Unii au devenit soferi de taxi sau oameni care cara mobila. Am intervievat si fosti agenti KGB, pentru a afla cum s-au convertit", a mai spus acesta. Cineastul de origine romana a vorbit si despre intoarcerea sa in Piata Rosie. "Este marea mea victorie, pentru ca