În octombrie 1989, Emil Nicoară era deja de 13 ani antrenor de lupte la Asociaţia Sportivă "Constructorul" din Hunedoara, un club susţinut financiar de UGSR şi de ICSH, cea mai mare întreprindere de construcţii din judeţ. Echipa pe care o antrena reuşise în primăvară să ocupe locul al patrulea în ţară, iar unii dintre sportivi luaseră titluri de campioni. Sezonul cuprindea în jur de 20-25 de competiţii.
"ERAM PROFESIONIŞTI AMATORI!"
În octombrie 1989, Emil Nicoară încerca din răsputeri să îşi transfere trei dintre elevi, care fuseseră recrutaţi în septembrie, de la Râmnicu Sărat la Târgu Jiu, în speranţa că aceştia vor mai putea continua sportul de performanţă. Nu a reuşit. Singurul lucru pe care l-a putut face a fost să îl recomande pe unul dintre ei antrenorilor de la ASA Buzău, astfel că această echipă a reuşit să se păstreze în Divizia A. Emil Nicoară a început să practice luptele încă din anul 1965, la AS Constructorul din Hunedoara. Avea înclinaţie spre trânte, a cochetat cu boxul, dar în final a ales luptele greco-romane.
A ajuns campion naţional şi în lotul României la seniori. În 1976, antrenorul lui Nicoară s-a retras. La lot mai rămăsese doar un singur tehnician, care era ocupat cu serviciul, astfel că Emil Nicoară a ajuns, la rândul său, antrenor. "Eram încadraţi la ICSH, mergeam opt ore la serviciu, ca orice angajat, iar seara la antrenamente. Sala era împărţită la milimetru. Sportivi de la atletism, caiac-canoe, lupte, box, toţi ne desfăşuram activitatea în acelaşi loc, fără să ne deranjăm unii pe alţii. Acum, nu se poate face aşa ceva, cu toate că sunt atâtea săli!
La un moment dat, jocurile aveau un ascendent asupra sportului individual. Au apărut fetele la handbal, care aveau rezultate. Ele mergeau doar patru ore la serviciu, aşa că au considerat că trebuie să avem şi noi acela
