Este tânăr, are visuri înalte şi vrea să şi le realizeze într-un paradis. Gabi Muşoiu, dansator şi actor, a părăsit România pentru Monte Carlo.
De la scurtmetrajul lui Nae Caranfil, prezentat şi premiat la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, la diverse apariţii televizate şi pe coperţile unor renumite reviste dedicate bărbaţilor, Gabi Muşoiu a ajuns în lumea celor bogaţi, la Monte Carlo. „Am venit prima dată, mi-a plăcut, am pus în balanţă viaţa în România cu cea de aici şi am ales Monte Carlo”.
A avut nevoie de patru luni pentru a obţine permisul de reşedinţă în principat. Viaţa lui pe Coasta de Azur pare a fi cea a unui adevărat playboy, dar Gabi a râs când l-am întrebat aşa ceva. Mi-a răspuns că are doar un trai decent pentru locul în care trăieşte de doi ani.
Ar da Monte Carlo pentru Londra
Îi place să fie comparat cu marii actori care au interpretat rolul lui James Bond, mai ales că maşina pe care o conduce este de epocă şi decapotabilă, aşa cum se potriveşte cel mai bine peisajului monegasc. Merge aproape în fiecare zi la sala de forţă, iar alimentaţia sa este una sănătoasă.
A practicat 10 ani dansul sportiv, iar acum îşi urmează un nou vis: vrea să devină actor. Îşi petrece mult timp la Londra, pe scena British Academy of Arts, şi spune că nu este deloc uşor să interpretezi rolul lui Shakespeare. A decis să ia lecţii de scrimă pentru a face faţă cât mai bine duelurilor pe scenă.
“Îmi lipseşte Desdemona. E greu de găsit”, ne-a spus după antrenamentul de scrimă. Şi prietenii au fost la fel de dificil de găsit. „Acum, în al doilea an, am început să cunosc mai multă lume, să am prieteni.” Departe de familie, Gabi le duce dorul celor dragi, dar în Monte Carlo a găsit ceea ce-şi dorea: oportunităţi în carieră, lux şi civilizaţie.
Liniştea şi-o găseşte în luxosul ap