The Unforgettable Fire face trecerea la o noua perioadă U2. Este poate, cea mai spectaculoasă trecere de la un album la altul, adică de la War la TUF. Sunetelor concrete de până la War, iată încep să li se opună ceva mult mai abstract. Trecerea este facută de Brian Eno şi Daniel Lanois.
Discul contine cel mai mare succes de până atunci al trupei Pride (In The Name Of Love) dar şi Bad, un cântec despre dependenţa de herionă. O altă versiune (de concert) deschide Wide Awake In America. Piesa din concert “sună” mai bine ca cea de pe disc. Asta este şi cauza pentru care este preferată de cei mai mulţi animatori de radio.
Pe 27 octombrie, la 25 de ani de la lansare, U2 serveşte ediţia aniversară. Complet remasterizată. Cd-ul bonus conţine şi două piese înregistrate în acea perioadă, dar neincluse pe disc.