Autor al unor scrieri devenite clasice despre dialectele sud-dunărene - aromân, meglenoromân şi istroromân – Theodor Capidan a fost un lingvist, filolog şi profesor universitar care a adus contribuţii importante în domeniul lingvisticii româneşti şi balcanice, a dialectologiei, lexicografiei, toponimiei, precum şi în elaborarea unei teorii asupra formării limbii şi a poporului român. Născut la 15 aprilie 1979, într-o familie de aromâni din oraşul Prilep din Macedonia, unde a urmat apoi cursurile şcolii româneşti, Capidan s-a mutat la Bucureşti pentru a-şi continua studiile liceale.

Universitatea a urmat-o la Leipzig unde a aprofundat dialectologia, etnopsihologia, lingvistica slavă şi indo-europeană. În 1907 a primit titlul de doctor, cu lucrarea „Sufixele nominale în dialectul aromân”. Şi-a început cariera colaborând cu Gustav Weigand la Institutul Balcanic din Leipzig.

Din 1909 până în 1919 a trăit în Macedonia, în mijlocul comunităţii de aromâni. Acolo a activat ca profesor şi director al liceului român din Salonic. Începând din 1910 a colaborat la scrierea Dicţionarului Academiei Române, alături de Sextil Puşcariu.

Între 1919 şi 1937 a locuit la Cluj-Napoca. A fost profesor şi cercetător în cadrul Universităţii din localitate, parcurgând toate gradele universitare. În perioada petrecută în acest oraş, Theodor Capidan a scris câteva lucrări fundamentale despre meglenoromâni şi aromâni, în care şi-a expus propriile idei şi teorii despre formarea limbii şi a poporului român.

Cele mai importante dintre aceste lucrări sunt „Meglenoromânii, istoria şi tradiţiile lor” (1925 – 1935), „Aromânii, dialectul aromân” (1932), „Limbă şi cultură” (1943).

Din 1936, Capidan a devenit membru al Academiei Române. Un an mai târziu, s-a mutat în Capitală, unde a preluat postul de şef al catedrei de filologie compara