Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Ancheta unui accident de muncă, stopată

Publicat in Adevarul, miercuri 4 noiembrie 2009 ·

Ancheta morţii paznicului care a murit în timp ce regla o cameră de supraveghere este îngreunată de firma la care era angajat. Asta pentru că sediul societăţii de pază este în judeţul Olt, iar angajatorul nu a dat până acum curs invitaţiilor pe care Inspectoratul Teritorial de Muncă al judeţului Caraş-Severin le-a lansat. Potrivit oficialilor de la ITM, şeful firmei a refuzat să se prezinte la Reşiţa, deşi a fost contactat telefonic. „Nu mai putem face nimic, până când administratorul firmei se prezintă aici, ca să dea declaraţii. Administratorul a fost aşteptat, dar urmează să primească o invitaţie scrisă”, a afirmat Ioan Jura, directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Bărbatul a murit pe loc

În data de 26 octombrie, angajatul uneia dintre firmele care asigură paza la Combinatul TMK a decedat, după ce a căzut de pe o hală. Bărbatul, de 44 de ani, care şi-a pierdut viaţa în accident, a urcat pe acoperişul unei hale, ca să regleze una dintre camerele de luat vederi.

În acel moment, tabla pe care se afla a cedat, iar omul a murit pe loc, după ce a căzut de la o înălţime de 15 metri. Inspectorii de muncă trebuie să afle, în primul rând, dacă bărbatul a fost trimis acolo sau a urcat din proprie iniţiativă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 13 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 13 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 10 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 5 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 7 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Vremea

București
acum

mie.

7°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

11°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°