Craiovenii s-au putut delecta aseară în Craioviţa Nouă urmărind acrobaţiile animalelor acvatice: foci, şerpi, crocodili sau hipopotami. (GALERIE FOTO) Mai citiţi:
„Circul Bellucci Acquatico“, la primul spectacol în Bănie
Bănia este în aceste zile capitala circului. Până duminică, doljenii de toate vârstele pot să admire animale acvatice, pe care nu le pot vedea prea des. Cortul Circului „Bellucci Aquatico“, amplasat în Craioviţa Nouă lângă Kaufland, este dotat cu încâlzire interioară. De asemenea, în pauză, oamenii pot să vadă pe viu diferite tipuri de rechini aflaţi în acvariu. Momentele artistice sunt foarte interesante, spectatorii având posibilitatea să pună mâna pe diferiţi şerpi. Din programul artistic nu lipsesc pinguinii sau lebedele. „ Este ceva extraordinar. Nu am văzut aşa ceva până acum. Mi-a plăcut întregul program, dar în special cum a dansat foca “, a spus Mihai, de 6 ani.
Aseară au venit oameni de toate vârstele care au vrut să vadă un spectacol inedit. În ciuda vremii de afară, craiovenii s-au grăbit să vină în prima seară a spectacolului. În interiorul cortului se pot servi floricele, chipsuri, seminţe, răcoritoare, napolitane sau ciocolate.
Spectacolul va continua şi astăzi de la ora 18.30 în aceeaşi locaţie. În weekend părinţii îşi pot aduce copiii la circ la ora 16.00 sau la ora 18.30.
Preţul unui bilet pentru adulţi la sectorul 2 este 25 de lei, iar pentru copii - 20 de lei. La sectorul 1 tichetul are preţ standard: 35 de lei.
Vezi imagini video din spectacol