1998. Primarul Istanbulului, Recep Tayyp Erdogan, este trimis la închisoare pentru opt luni. Chiar şi criticii săi cei mai acerbi recunosc că a fost un primar bun. Oraşul imens şi nebun care încalecă strîmtoarea Bosfor a devenit mai curat şi mai verde sub mîna lui Erdogan, iar percepţia populară de incoruptibil " o raritate în Turcia " nu putea fi contrazisă cu vreo dovadă oricît de palidă. Nu pentru vreo nefăcută dintre acelea cu care sîntem obişnuiţi prin părţile noastre a mers primarul la închisoare, ci pentru convingerile sale islamiste. Recitase la o adunare populară versuri care sunau cam aşa: "Moscheile sînt cazărmile noastre, domurile sînt căştile noastre, minaretele sînt baionetele noastre, şi credincioşii sînt soldaţii noştri…" Convingerile sale islamiste erau notorii în 1994, cînd a devenit primar, iar islamiştii din întreaga Turcie au privit cu încîntare şi optimism victoria sa locală. Nu doar că îşi petrecuse tinereţea în cercurile militant-islamiste, dar Recep Erdogan luase, în calitate de primar, decizii care îi enervaseră pe toţi cei nedeprinşi cu asprimea unei vieţi profund (ca să nu zic radical) islamice, cum ar fi aceea de a interzice vînzarea băuturilor alcoolice în tot oraşul. Decizia aceasta, fireşte, nu a putut fi implementată, dar gestul adoptării ei a rămas viu în mintea anti-islamiştilor turci. În plus, partidul său, cu care cîştigase alegerile pentru Primărie în 1994, tocmai fusese desfiinţat de Curtea Constituţională a Turciei, pe motiv că milita împotriva Constituţiei, opunîndu-se caracterului laic al statului turc. În 1998, Turcia avea relaţii excelente cu Israelul şi cu Statele Unite, avea relaţii foarte tensionate cu Siria pentru că PKK găsise sprijin total în regimul de la Damasc şi aproape 80% dintre turci susţineau fervent intrarea ţării lor în Uniunea Europeană. Bill Clinton era la Casă Albă, Boris Elţîn " la Moscova, eu eram