În perioada 6-8 octombrie 2009, la Teatro Studio din Milano, Roberto Saviano, cel mai de succes scriitor italian la ora actuală şi cel mai mediatizat, în faţa unui public format în general din tineri, a urcat pentru prima dată pe scenă în calitate de actor, recitînd fragmente din ultimul său volum, Frumuseţea şi infernul (lansat în luna iunie, volumul s-a vîndut deja în peste 400.000 de exemplare). Spectacolul, care a durat circa o oră şi jumătate, le-a fost dedicat Nedei Soltani şi lui Taraneh Moussavi, cele două iraniene ucise cu bestialitate, în vara aceasta, de regimul lui Ahmadinejad: prima, studentă la filozofie, a fost împuşcată în luna iunie, în timpul unor proteste de stradă, iar imaginile ce surprind ultimele ei clipe de viaţă au făcut înconjurul lumii datorită Internetului; cea de-a doua, la fel de frumoasă şi elegantă, două calităţi care o făceau să fie candidata perfectă la condamnarea la moarte, a fost arestată la sfîrşitul aceleiaşi luni, torturată, violată de nenumărate ori, ca mai apoi, în iulie, corpul semicarbonizat să-i fie găsit aruncat într-o zonă aproape pustie. Scenografia spectacolului a fost pe cît de simplă, pe atît de sugestivă. Saviano, îmbrăcat într-un sacou negru şi cu pantofi sport, a pendulat, cu un teanc de foi în mînă, între un pupitru şi un scaun, în timp ce, pe un ecran, erau proiectate imaginile ce însoţeau naraţiunea. Dar atunci cînd a trebuit să expună ororile pe care le lasă în urma sa mitraliera AK-47 – arma ce a făcut mai mulţi morţi în întreaga lume decît bomba atomică, decît sida ori epidemiile de ciumă, arma preferată de camorrişti pentru a comite asasinate, dar şi pentru a fi comercializată pînă în cele mai îndepărtate colţuri ale mapamondului –, scriitorul devenit actor s-a prezentat în faţa publicului ţinînd în mînă un kalaşnikov adevărat, pe care l-a dat celor prezenţi în sală, ca să treacă din mînă în mînă, e