Pe 23 noiembrie 1989, la Timisoara se contura ceea ce avea sa explodeze la nici o luna distanta - muncitori de la Uzinele Mecanice au incercat sa declanseze o greva; a doua zi, la Bucuresti, Nicolae Ceausescu era reales triumfal (evident, in unanimitate) in fruntea PCR. Multi dintre cei care au trait momentele de acum 20 de ani nu isi mai amintesc, probabil, data exacta a desfasurarii Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Roman. Acesta si-a derulat lucrarile intre 20-24 noiembrie 1989. Au trecut, iata, 20 de ani de atunci. Tot din acest colt de pagina exprimam aprobarea mea pentru „profetia" lui Silviu Brucan - „e nevoie de 20-25 de ani pentru ca romanii sa invete democratia!" -, cuvinte care, fara putinta de tagada, isi dovedesc veridicitatea in zilele noastre. Imediat dupa decembrie 1989 au inceput sa apara materiale - articole in presa, brosuri, carti - in care se prezentau, intr-o maniera simpla, accesibila, pe intelesul tuturor, evenimente trecute sub tacere in perioada comunista. A existat imediat o reactie impotriva acestui mod de „a ne prezenta istoria", sustinindu-se ca „se face rabat de la modul de lucru stiintific". Departe de a contesta un asemenea punct de vedere, pledez pentru continuarea expunerii unor evenimente din istoria mai recenta ori mai indepartata intr-un stil ca cel deja mentionat - direct, accesibil, fara ample divagatii de ordin stiintific. Ce s-a intimplat in acele zile de noiembrie? In prima zi a Congresului, secretarul general al Comitetului Central al PCR, Nicolae Ceausescu, a prezentat Raportul referitor la activitatea partidului in perioada dintre Congresul XIII (1984) si Congresul XIV (1989). Ceausescu a citit timp de 6 ore acest raport politic. Un interviu cu unul dintre cei care au redactat raportul, generalul (r) Constantin Olteanu, dezvaluie citeva dintre culisele ultimului for al comunistilor romani. Asadar, parcurgerea