Presa sportivă de azi scrie despre prestaţia pe care a avut-o Mutu în meciul Fiorentina - Debrecen, un toreador care a fost sfâşiat de un taur sau despre Ion Crăciunescu care crede că Unirea are anumite plusuri faţă de fotbalul românesc. Printre alte subiecte, Joao Paulo pleacă de la Rapid, iar conducerea Stelei oferă bilete gratuite elevilor, studenţilor şi pensionarilor la meciul cu Unirea Alba Iulia.
Revista presei mondeneRevista presei internaţionaleRevista presei economiceRevista presei interne
Mutu, strălucitor în Fiorentina - Debrecen 5-2! Fiorentina este foarte aproape de prezenţa în primăvara Ligii Campionilor după ce a luat şase puncte din "dubla" cu Debrecen. Aseară, la Florenţa, Mutu şi colegii săi au învins categoric, scor 5-2, dar numai după o repriză secundă de vis, pentru că la pauză era 1-1. Meciurile cu Debrecen au fost, indiscutabil, cele mai bune prestaţii ale românului în acest sezon. La Budapesta marcase de două ori şi contribuise decisiv la realizarea celorlalte două goluri ale toscanilor. Acum a început spectacolul, cu o lovitură de cap, şi dacă nu a mai înscris asta s-a întâmplat doar pentru că portarul Pantic s-a găsit să intervină salutar tocmai la execuţiile sale, scrie Boomsport .
Asta e crimă, nu e sport! Un toreador, sfâşiat de un taur. Corida rămâne unul din cele mai periculoase sporturi din lume. A simţit-o un toreador pe pielea lui, când nu a mai făcut faţă în arenă în faţa unui taur şi a fost aproape de moarte. Sport.ro scrie că taurul s-a năpustit asupra lui gata, gata să-l sfâşie, toreadorul scăpând în cele din urmă ca prin minune.
Crăciunescu: "Unirea are altceva faţă de ce are fotbalul din România" . Fostul arbitru internaţional Ion Crăciunescu este de părere că Unirea Urziceni este o echipă care are anumite plusuri faţă de fotbalul românesc, cel din care face parte. Ex-pres