Doar jumătate din locuitorii României au acces la reţele de canalizare şi de epurare a apelor uzate. Totul depinde de cât de gospodari sunt primarii. Aproape toţi locuitorii din judeţul Satu Mare sunt racordaţi la canalizare. Reţelele din judeţele Brăila şi Galaţi sunt, în schimb, la pământ. Reţelele de canalizare măsurau, la nivel naţional, în anul 2004, aproape 17.000 de kilometri. În cinci ani de zile, reţelele s-au lungit cu numai 3.000 de kilometri şi deservesc localităţile ce cuprind 51% din locuitorii României. Pentru cei circa 20.000 de kilometri de conducte care mai sunt necesari, am avea nevoie de încă 29 de ani. Cu două decenii întârziere faţă de angajamentele pe care România şi le-a asumat în faţa Uniunii Europene.

Staţiile de epurare sunt într-o situaţie şi mai gravă. Peste 2.600 de localităţi din România ar trebui să aibă astfel de unităţi. În momentul de faţă există numai 362 de staţii funcţionale, dintre care doar 14, la standarde europene, iar rata de dezvoltare este mai mică decât în cazul canalizărilor.

Suma totală necesară pentru finalizarea reţelelor de canalizare şi a staţiilor de epurare este estimată de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) la 9,5 miliarde de euro.

Primarii dau ritmul

Principala responsabilitate pentru respectarea angajamentelor României faţă de UE în domeniul canalizare şi epurare a apelor uzate revine autorităţilor locale. Raportul de monitorizare întocmit la finalul anului 2008 de ANAR arată discrepanţe uriaşe între judeţe, atât la capitolul lucrărilor realizate până acum, cât şi la numărul de proiecte aflate în diferite stadii de execuţie.

Deosebirile nu fac altceva decât să arate că acolo unde autorităţile locale s-au pus pe treabă, lucrurile se mişcă. Există însă şi destule judeţe în care, în ciuda stadiului dezastruos în care se află atât ca