Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru milioane de europeni fumeaza zilnic marijuana

Publicat in Ziare.com, joi 5 noiembrie 2009 ·

Consumul de droguri devine tot mai crescut pe batranul continent daca luam in considerare ca 13 milioane de europeni adulti au incercat cel putin o data in viata cocaina.

Potrivit unui raport alcatuit de Observatorul European, din cei 13 milioane de europeni, 7,5 milioane sunt tineri, cu varste cuprinse intre 15 - 34 de ani, iar trei milioane dintre ei au consumat cocaina in ultimele 12 luni, informeaza La Repubblica.

Cel mai mare consum de cocaina s-a inregistrat in Italia, Danemarca, Spania, Irlanda si Marea Britanie. Dintre pacientii care intra pentru prima data intr-o clinica de dezintoxicare, 22% au marturisit ca au consumat cocaina.

Dupa consumul de pulbere alba pe locul doi se plaseaza amfetamina, care este consumata cel mai des in Cehia, Elvetia si Norvegia.

Marijuana ramane drogul preferat al tinerilor. 74 de milioane de europeni au marturisit ca au incercat marijuana sau hasis, adica unul din cinci adulti, iar 22,5 milioane au marturisit ca au fumat marijuana in ultima luna.

Mai mult chiar patru milioane de europeni au marturisit ca o fumeaza zilnic.

Observatorul European a tras un semnal de alarma joi la Bruxelles si asupra asa ziselor droguri legale, care contin substante sintetice similare cu cele care se regasesc in canabis.

Consumul de droguri devine tot mai crescut pe batranul continent daca luam in considerare ca 13 milioane de europeni adulti au incercat cel putin o data in viata cocaina.

Potrivit unui raport alcatuit de Observatorul European, din cei 13 milioane de europeni, 7,5 milioane sunt tineri, cu varste cuprinse intre 15 - 34 de ani, iar trei milioane dintre ei au consumat cocaina in ultimele 12 luni, informeaza La Repubblica.

Cel mai mare consum de cocaina s-a inregistrat in Italia, Danemarca, Spania, Irlanda si Marea Britanie.

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum 2 ore
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum 2 ore
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

Frații Tate se întorc în România. Un avion privat va zbura curând cu destinația București

Ziua Constanta acum 10 ore
BoardingPass anunță că un avion privat va zbura în curând de pe aeroportul din Fort Lauderdale, Florida (SUA) cu destinația București, potrivit G4Media.ro Acest zbor coincide cu termenul prevăzut pentru prezentarea fraților Tate la Poliție, în cadru

Mircea Lucescu, după România vs. Bosnia, scor 0-1: „Am avut un arbitraj extrem de înţelegător pentru ei. Mergem înainte, cum au câştigat ei, putem şi noi să câştigăm la ei”

G4Media acum o ora
Mircea Lucescu, selecţionerul echipei naţionale a României, a declarat vineri seară, după meciul de pe Arena Naţională cu Bosnia, scor 0-1, că elevii săi pot învinge la Viena sau în Bosnia, potrivit News.ro. „Nu pot să spun… E o tristeţe generală. N

Meciul România – Bosnia: Ianis Hagi – Ei au avut o ocazie, au dat gol. Noi am avut 7, n-am dat

News.ro acum 2 ore
Ianis Hagi a declarat, vineri seară, după meciul tricolorilor cu Bosnia, pierdut cu scorul de 0-1, că adversarii au înscris la singura lor ocazie, în timp ce naţionala României nu a reuşit să trimită mingea în poartă, deşi a avut şapte ocazii. „Ei a

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 4 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 3 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Vremea

București
acum

sâm.

6°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/17°
mar.

13°/18°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

6°/14°
lun.

6°/13°
mar.

8°/20°
Constanta
acum

sâm.

1°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/12°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/15°
dum.

7°/14°
lun.

9°/18°
mar.

11°/14°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/15°