Criza de experţi metalurgi de pe piaţă ţine în loc ancheta autorităţilor.
Asta pentru că, deşi accidentul de muncă în care au murit trei oameni, angajaţi ai Combinatului de la Oţelu-Roşu a avut loc la finele lunii august, nici până acum, autorităţile nu au identificat o firmă care să aibă un expert în metalurgie. Procurorii şi inspectorii ITM au apelat la o societate comercială specializată din Petroşani, însă fără rezultat. „Este normal să se facă o expertiză, dar nu am găsit o persoană care să fie specializată în metalurgie. Am apelat la o firmă din Petroşani, dar nu există un metalurg la acea firmă”, a explicat Ioan Jura, directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraş-Severin.
Anchetă studenţească
Ca să poată face expertiza, reprezentanţii Inspecţiei Muncii din Bucureşti sunt la Reşiţa pentru discuţii cu profesorii Universităţii „Eftimie Murgu”. Ei încearcă să găsească un expert metalurg, chiar şi proaspăt ieşit de pe băncile şcolii, care să stabilească cât mai exact care sunt cauzele accidentului de muncă.
În accidentul de muncă ce a avut loc la Oţelu-Roşu şi-au pierdut viaţa trei persoane, după ce, din cazanul de peste 100 de tone, s-a revărsat oţel încins peste trupurile angajaţilor.
CITEŞTE ŞI:
Reşiţa: Doi muncitori au fost răniţi într-un accident la combinatul de la Oţelu Roşu