A vrut să mă părăsească! A ieşit pe uşă şi s-a dus unde a văzut cu ochii, duminică după-amiază. Când am fost anunţată, prin telefon, nu mi-a venit să cred. M-au apucat transpiraţiile reci. Ochii mi s-au umezit. Genunchii au început să-mi tremure. Gata? Totul s-a terminat între noi? La cât de mult ţin la el? La câte am făcut pentru el? Mi-am luat geanta şi mi-am anunţat colegii că plec să îl caut. Să îi explic. Să îi promit că nu o să-l mai cicălesc şi nu o să mai ţip la el. Chiar dacă uneori e foarte enervant. Pe de altă parte, mă gândeam, dacă nu îl găsesc, asta e. De fapt, ne cunoaştem doar de trei săptămâni. Adică de când m-a escrocat cu neruşinare. V-am povestit cum. Şi de fapt, înseamnă că nu m-a iubit niciodată. Şi nici nu m-a meritat. După câte i-am gătit şi spălat şi cumpărat. E un prost! Şi oricum petrecea mai mult timp cu prietenii lui* decât cu mine. (Mă rog, chestii pe care şi le spun femeile în situaţii dintr-astea). Aşa e, e un prost şi nici nu am nevoie de el. Şi nici timp…. Da, dar plimbările noastre zilnice? Dar după-amiezile petrecute împreună pe canapea? Dar ochii aceia mari şi negri şi plini de dragoste? (Din nou, gânduri tipice pentru femei părăsite) Ce dacă e mai excentric şi îi place gustul de plastic?! De fapt, îmi plăcea să-i gătesc şi să-i spăl şi să-i cumpăr lucruri… Din fericire, s-a întors, după un timp. Cu privirea plină de regret. Şi, dacă aveţi răbdare să mai auziţi o poveste despre Escroc (m-a rugat să nu îi dau numele real pe blog), data viitoare o să vă spun cum am vrut să îl înscriu la cursuri, să înveţe şi el o meserie, să îşi facă un rost în viaţă. Acum, vă rog să mă scuzaţi, dar latră pe undeva printr-un cotlon şi trebuie să văd ce prostii a mai făcut. * Prietenii lui, crocodilul de plastic şi şoricelul de pluş sunt de părere că a făcut o alegere bună că s-a întors la mine. În schimb, bătrânica Cookie e disperată: iar a ve