Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii din Halânga merg la şcoală ca eschimoşii

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Lipsa unui racord la reţeaua termică pune în pericol sănătatea copiilor Deşi afară temperaturile au scăzut până la două- rei grade Celsius, în clase nu e pic de căldură. Nici nu va fi în următoarea perioadă, pentru că, din lipsă de fonduri, şcoala, care e în curs de modernizare, nu poate fi racordată la reţeaua termică.

„Stăm îmbrăcaţi. Eu am două perechi de pantaloni pe dedesubt, am flanele, căciulă, mănuşi, şi tot mi-e frig. Nu mi-e ruşine să spun, pentru că sunt bolnavă de sinuzită“, ne-a spus Alexandra Negrescu, elevă în clasa a X-a. La fel de frig e şi pentru ceilalţi elevi. Ca să se încălzească, adolescenţii stau şi câte trei sau patru în bancă.

„Ne aşezăm mai mulţi în bancă, doar aşa ne mai încălzim şi putem să scriem. E foarte frig, avem mulţi colegi care sunt răciţi. Eu stau în cămin şi e la fel, chiar dacă ne-au adus aeroterme. Dacă ne-ar micşora orele de curs, ar mai fi ceva“, ne spune un alt elev, Cosmin Tătaru.  

Tremură şi în cămine

Profesorii recunosc că, la câteva grade, concentrarea copiilor scade. „Nici pentru noi, nici pentru elevi nu este o situaţie plăcută, dar astea sunt condiţiile. Orele sunt desfăşurate în condiţii mai dificile decât ar fi normal, pentru că, într-adevăr, puterea de concentrare scade din cauza frigului“, ne-a spus profesorul Florin Croitoru. Pentru elevii care stau în cămin nopţile sunt friguroase, chiar dacă au fost achiziţionate aeroterme. Copiii spun că instalaţia electrică mai cade din când în când. 

Salvarea ar putea veni de la primărie

Şcoala a avut căldură, dar, după ce a intrat în reabilitare, vechea instalaţie termică ce alimenta liceul, căminul şi cantina a fost dezafectată. Acum, responsabilii s-au trezit că nu sunt bani pentru una nouă.

Primarul comunei Izvorul Bârzii, Horia Balica, spune că reprezentanţii constructorului i-au comunicat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Herbert Kickl, liderul extremiștilor care au câștigat alegerile din Austria: eurosceptic și prietenos cu Rusia, „cancelarul poporului” nu crede în de-demonizare

HotNews acum 8 ore
Dacă liderii de extremă-dreapta din țări precum Franța sau Italia și-au moderat discursul pentru a câștiga voturi, șeful Partidului Libertății din Austria (FPO), Herbert Kickl, tocmai și-a împins gruparea spre victorie în alegerile de duminică fără

Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Care crede că este secretul longevității sale și cum își amintește de Ceaușescu

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Ion Iliescu a declarat într-un nou podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii Ionuț Vulpescu că zâmbetul unui om arată „o calitate profund umană, empatia”, dar și „o formă de inteligență” și a precizat că secret

Microbuz cu copii, implicat în accident rutier în judeţul Mureş

News.ro acum 6 ore
Un microbuz cu 17 copii şi cinci adulţi a fost implicat, duminică seară, într-un accident rutier în judeţul Mureş, fără ca vreo persoană să fie transportată la spital. ”Pompierii militari mureşeni au fost solicitaţi cu puţin timp în urma pentru asig

Cutremur în Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3.5 s-a produs, duminică după-amiază, în judeţul Vrancea. Un alt seism, de 2,1, a avut loc în aceeaşi zi, dar în Buzău.

Aproape 100 de unități de învățământ, închise luni din cauza vremii. Lista anunțată de Ministerul Educației

Ziare.com acum 9 ore
Ministerul Educației a anunțat că luni, 30 septembrie, va fi suspendată activitatea din 98 de unități de învățământ din Galați din cauza vremii. Potrivit informațiilor furnizate, lista ar urma să fie actualizată. „Conform informațiilor transmise de

George Simion: Becali ar putea figura printre candidaţii AUR. El propune un protocol de colaborare cu USR

NapocaNews acum 8 ore
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, declară că ar fi de acord cu un protocol de colaborare cu USR, în vederea atingerii unor obiective punctuale precum alegerea primarilor în două tururi sau reforma administrativă.

Stare de alertă ”ridicată”. Taiwan a detectat lansări de rachete în China

Ziare.com acum 4 ore
Taiwanul a anunţat duminică, 29 septembrie, că se află în stare de alertă ridicată după ce a detectat lansări de rachete în interiorul teritoriului Chinei "în mai multe valuri ”, la câteva zile după ce chinezii au testat o rachetă balistică intercon

VIDEO Prima ninsoare din acest sezon la Bâlea Lac. Drumarii deja intervin pe Transfăgărășan

HotNews acum 10 ore
Duminică, la Bâlea Lac, a început să ningă, primii fulgi de nea din această toamnă fiind înregistrați în jurul orei prânzului, scrie Ora de Sibiu. Meteorologii au anunțat că, începând de duminică seară, de la ora 20:00, și până luni la ora 10:00, es

PNL Dolj mizează pe continuitate: Nicolae Ciucă deschide lista pentru SENAT

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, va candida pentru un nou mandat de senator, deschizând lista PNL Dolj, conform unui comunicat al organizaţiei transmis duminică. Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului

A fost găsit trupul lui Hassan Nasrallah. Era intact. Care a fost cauza morții liderului Hezbollah

Ziare.com acum 11 ore
Trupul fără viață al lui Hassan Nasrallah, liderului Hezbollah, a fost recuperat și este întreg după atacul aerian devastator al Israelului de vineri, 27 septembrie, în sudul Beirutului, în urma căruia acesta a fost ucis, au declarat duminică, 29 se

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/14°
mar.

12°/16°
mie.

12°/21°
joi

14°/24°
Iasi
acum

10°
lun.

8°/12°
mar.

8°/11°
mie.

8°/18°
joi

12°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/14°
mar.

10°/16°
mie.

12°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
mie.

6°/16°
joi

9°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/16°
mar.

6°/16°
mie.

9°/19°
joi

14°/16°