Cunoscut iniţial ca istoric şi critic de artă, protagonist al vernisajelor din perimetrul provinciei vestice româneşti, demnitar în Ministerul Culturii după 1990, Coriolan Babeţi a devenit ulterior diplomat de carieră. Din 2004 însă a divorţat şi de această opţiune, reîntorcîndu-se la pasiunea şi meseria pentru care îl pregătiseră studiile universitare: cea de istoric propriu-zis. Desigur, traseul oarecum picaresc al autorului l-a înzestrat pe acesta cu experienţe de lectură şi viaţă care i-au rafinat uneltele, făcînd din el, iremediabil, un filozof al istoriei sui-generis, înzestrat cu darul formulării dense, expresive, polistratificate, degustător estetizant şi manierist al trimiterilor supraetajate, client pătimaş al muzeelor imaginare ale trecutului umanităţii. La vîrsta cînd alţii îşi pregătesc retragerea cu un text de 30 de pagini aşezat în fruntea unui album de pictor contemporan bine receptat de lumea cu mijloace, Coriolan Babeţi a pornit la construirea unui edificiu ideatic coerent, propunînd trei volume opulente pe tema: Democraţia, o religie a Marii Mame (Bucureşti, Editura Curtea veche, 2009, 3 vol.; I: 494 p.; II: 604 p.; III: 688 p.). S-ar putea crede, astfel, că interesul auctorial merge către un elaborat pe tema metamorfozelor actuale ale democraţiei, el încadrîndu-se, prin urmare, zonei explorative a ştiinţelor politice. La drept vorbind însă, acest domeniu este doar unul pentru care explorarea lui Babeţi rămîne încărcată de sugestii. Socotind-o o... religie – acum, în ceasul unei eventuale apoteoze a desacralizării, a refugierii sacrului în profan şi a pariului pe raţionalitate –, devine evident, dintru început, că autorul propune o răsturnare de paradigmă cu o amplitudine mai mare decît doar cea politologică. Religiozitatea intră şi ea aici, fără probleme, răsturnarea avută în vedere mărturisind o anvergură ce pune în mişcare o altă viziune