» Tulceanul Constantin Lungu, denumit de Securitate "obiectivul Leon", dezvaluie povestea sa de victima, afirmand ca i-a iertat pe securistii care l-au terorizat un deceniu. Acuza insa autoritatile postdecembriste ca i-au transformat in "ofiteri onesti ai SRI" pe fostii securisti care i-au marcat destinul si ca le platesc pensii speciale.
» Din cauza unor ofiteri de Securitate din Tulcea, barbatul si-a pierdut functia de primar. Apoi a fost bagat la puscarie pe motiv ca a vrut sa fuga din tara.
» Ofiterii de Securitate tulceni au fost deconspirati si au fost dati pe mana justitiei de catre CNSAS. Raspunsul judecatorilor intarzie insa sa apara.
Victimele celor sapte ofiteri de Securitate din Tulcea acuzati de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati de fapte de politie politica si dati pe mana justitiei vorbesc, pentru prima oara dupa Revolutie, despre calvarul indurat. Notele informative si alte documente ale Securitatii Tulcea primite recent de Constantin Lungu, in copie, de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), documente ce fac obiectul sesizarilor acestei institutii la Curtea de Apel Bucuresti, dezvaluie teroarea la care a fost supus acesta, timp de un deceniu, de ofiterii de Securitate. Lungu este insa doar una dintre victimele securistilor. Potrivit documentelor CNSAS, sute de persoane au fost terorizate de coloneii Tudorel Milea, Nicolaie Zarnescu, Florin Nencu si Gheorghe Mauna, capitanii Dumitru Cartoafa si Mihai Sasu si de locotenentul-major Nicolae Cioc. O parte dintre acestia au activat in cadrul SRI si dupa revolutie.
Urmarit pas cu pas
Constantin Lungu era maistru mecanic in anii ’70 cand a fost trimis la scoala de activisti PCR din Constanta deoarece era considerat foarte bun in meseria lui. La absolvire a fost numit primar al comunei Nalbant. In