Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, în campanie cu un fost baron al lui Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 noiembrie 2009 ·

Sub acoperirea obligaţiilor prezidenţiale, candidatul Traian Băsescu şi-a camuflat campania electorală într-un periplu de audienţe la scară naţională pe care le ţine nu la Palatul Cotroceni, ci la domiciliul alegătorului. Sursa: Agerpres

Sub această desfăşurare aproape invizibilă de forţe, preşedintele-candidat a încercat ieri, de ziua sa de naştere, să cucerească Teleormanul, judeţul controlat de baronul PSD Liviu Dragnea. Totul, sub atenta coordonare a proaspătului prefect Teodor Niţulescu, convertit la PDL după ce a intrat în istorie ca unul dintre cei mai blamaţi baroni ai epocii Năstase.

Bani şi soluţii

De la Roşiorii de Vede până la Alexandria, Băsescu a mers prin ploaie, a strâns mâini, a dat soluţii în stânga şi în dreapta. La “biroul mobil” al candidatului, nicio problemă nu a rămas nerezolvată în condiţii electorale. “Începând de luni puteţi să ridicaţi 90% din subvenţie de la CEC, BCR, BRD şi Raiffeisen. Se reţin 10% până în februarie când se face regularizarea. Problema-i rezolvată. Am fost un bun mediator pentru crescătorii de animale. Cred că am nego ciat mai bine decât ar fi negociat fiecare dintre dumneavoastră”, i-a luat repede-repede Băsescu pe fermierii din Alexandria, până să-şi înşire nemulţumirile.

O oră mai devreme, promitea, din Roşiorii de Vede, în numele guvernului Boc finanţare pentru toate primăriile care n-au bani de salarii. “Ne-a jumulit destul Dragnea. Noi, anul trecut, când s-au dat bani la PNL şi PSD, nici de sorcovă n-am avut. Mişcaţi-l pe domnul Boc să vină cu ceva în întâmpinare”, a ieşit din rândul de primari disciplinaţi ai PDL Victor Leţcanu, din Drăgăneştii de Vede. “Ştiu situaţia unor primării care nu pot plăti salariile. O cunoaşte şi premierul”, a intervenit prompt Băsescu. “Vă asigur că săptămâna viitoare se acoperă nevoia de fi nanţare a acestor primării”, a tranşat el d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 29 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 39 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°