O seară de toamnă, la Uzlina. Primul festival gastronomic al Deltei Dunării s-a încheiat. Focul de tabără abia zvâcneşte. Târziu, în noapte, stau de vorbă cu femeile din Sarichioi, cele care şi-au adjudecat fără drept de apel premiul cel mare. Vorbim despre satul din care vin.

"Trăim într-un loc deosebit. De o parte este cel mai dulce şi cel mai curat lac din ţară, Razemul, de partea cealaltă este marea. Peştele de mare nu face însă casă bună cu peştele din lac, care este foarte dulce. Facem ciorbă cu peştele din lac, iar din sturioni pregătim storceag", îmi spune dna Tamara. "Bunicul meu era pescar, iar când el prindea peşte îl puneam la sare, pentru că nu existau frigidere. Se afuma, se usca. Iarna, se desăra şi, cu cartofi fierţi şi mujdei, era delicios." În bucătăria lipovenilor din Sarichioi, cel mai des întâlnit este guvidul. "Soacra mea face zilnic pe jos 10 km ca să pescuiască", îmi povesteşte dna Olea. "Aduce acasă cam un kilogram de guvizi. Este cel mai slab peşte, iar doctorii au spus că în zona noastră copiii sunt foarte sănătoşi tocmai pentru că mănâncă guvizi, comparativ cu alţi peşti care sunt graşi." Oprim pentru câteva minute dialogul. Interlocutoarele mele încep să cânte. E în firea lor. "La noi se cântă tot timpul", îmi explică şi dna Natalia. "Chiar dacă sunt doi oameni, ei cântă. Cântecul este sufletul petrecerilor." "Mama mea cântă tot timpul, indiferent ce face: fie că leagă via, găteşte, curăţă colţii la cartofi ori se duce la găini. Pentru ea atunci este un moment în care uită de toate. Astăzi cineva a zis Dasvidania. De acest cuvânt s-a legat şi cântecul pe care l-am interpretat. Orice colţişor le aduce aminte de ceva. În cântecele noastre nu se prezintă concret că e vorba de fată sau de băiat. Ea este întruchipată de o lebădă, iar băiatul de o căprioară"... Şi firul cântecului de dragoste se înalţă din nou, în noaptea dintr