Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Respingerea economistului Croitoru, în presa străină

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 noiembrie 2009 ·

Parlamentul român a votat împotriva guvernului Croitoru, iar acum mingea este în terenul preşedintelui Traian Băsescu, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de alegeri, titrează France Presse. Doar 189 de deputaţi şi senatori au votat pentru guvernul Croitoru, iar 250 împotrivă. Lucian Croitoru, un fost reprezentant al României la Fondul Monetar Internaţional în vârstă de 52 de ani, a fost numit de preşedintele Băsescu să formeze noul cabinet, după căderea celui condus de Emil Boc, mai scrie AFP.

"Misiunea mea s-a încheiat", a declarat Croitoru după votul din Parlament.

Respingerea guvernului Croitoru riscă să agraveze criza economică din România ţinând cont că ţara are nevoie de o nouă tranşă din împrumutul FMI ca să plătească pensiile şi salariile angajaţilor din sectorul public. România a intrat în recesiune în 2009 după ani de creştere economică susţinută.

Blaga, noul premier?

Potrivit Nine O'Clock există unele zvonuri cum că Vasile Blaga ar putea fi următorul premier desemnat de preşedintele Traian Băsescu. După votul din Plen, majoritatea parlementară a cerut din nou nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru formarea guvernului. Preşedintele a spus că va numi un premier responsabil, avertizându-i pe parlamentari că nu vor avea un cabinet uşor de manipulat.

Şi Agenţia Reuters scrie că Parlamentul de la Bucureşti l-a respins pe economistul Lucian Croitoru. Opoziţia socia-democrată a declarat că speră ca bugetul pe 2010 va fi adoptat rapid tocmai pentru a respecta data de 10 decembrie, data limită fixată de FMI. Însă unii analişti spun că acest termen este greu de respectat.

România în impas după respingerea guvernului de parlamentari, titrează şi jurnaliştii de la Euronews.

Premierul desemnat Lucian Croitoru a spue că România trebuie să-şi respecte angajamentele faţă d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 10 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

Un om al străzii din Arad a furat o mașină a Poliției Locale cu girofarul pornit și agenții lângă ea și a lovit apoi mai multe mașini parcate

Libertatea acum 10 ore
Un om al străzii care a observat o maşină a Poliţiei Locale Arad, parcată pe o stradă, cu semnalele luminoase pornite, s-a urcat la volan şi a plecat în viteză, fiind urmărit de altă maşină a Poliţiei Locale Arad.

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 10 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum 2 ore
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 12 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°