Agenda Preşedintelui. Dincolo de polemici, însă, preşedintele, sau candidatul pe preşedinţie, va trebui să aibă CURAJUL să decidă dacă se va erija într-o personalitate mesianică sau va respecta conştiincios „fişa postului” prevăzută în Constiţutie.

Campania pentru alegerile prezidenţiale a reînteţeşte interminabilele polemici privind rolul şefului statului şi locul pe care el îl ocupă, sau ar trebui să îl ocupe, într-un stat democratic, în general, şi în Romania, în particular.

Departe de a fi superficială, dezbaterea cu privire lalocul Preşedintelui într-un stat democratic ţine de resorturile cele mai profunde ale psihologiei noastre colective: la 20 de ani de la re-instaurarea democraţiei România, românii continuă să se afle, undeva, la graniţa dintre moştenirea istorică şi imperativele lumii moderne.

Imperativele lumii moderne au dus la Constituţia din 1990 care, dacă judecăm fără „parti-pris”, consfinţeste echilibrul de puteri între Guvern, Parlament, Preşedinte şi Justiţie. După şase decenii în care, din cauze diferite şi sub forme diferite, puterea în Romania a fost unipersonală, o asemenea revenire la normalitate era vitală pentru supravieţuirea organismului social.

Asta nu înseamnă că societatea românească este şi PREGĂTITĂ să asimileze această normalitate, iar motivul trebuie căutat în moştenirea istorică.

Istoria noastră, aşa cum a fost ea fixată în memoria colectivă (şi în manualele şcolare!) este un continuu „one-man show”, în care doar „titularul” se schimbă periodic: Burebista, Basarab I, Mircea Cel Bătrân, Cuza, Carol I şamd.

Ei sunt Conducătorii, descălecători de ţară, dătători de legi şi datini. Ei au luat marile decizii! Ei au dus bătăliile! Ei au condus şi politica internă şi pe cea externă! Pe scurt, Ei au făcut istoria! Un şir de PERSONALITĂŢI MESIANICE, de figuri emblematice care, d