A fost un fel de Forrest Gump al Revoluţiei de la Timişoara. A cunoscut doctrina comunistă la 4 ani, când CAP-iştii i-au evacuat familia, pentru că tatăl său nu a vrut să se supună colectivizării. A participat la toate tentativele de revoluţie înainte de '89 organizate în Timişoara. În decembrie '89 a ieşit în stradă, pentru că nu mai putea trăi cu mentalitatea aceea de şobolan.
Ioan Savu e un bănăţean tipic. A trăit într-o familie de gospodari lăsaţi în tălpile goale de comunişti. S-a căsătorit cu femeia care l-a determinat să acumuleze înţelepciunea de a înţelege viaţa fără patimă. A făcut trei copii pe care i-a învăţat să trăiască vertical, indiferent de greutăţi. Pentru ei a ieşit în stradă în decembrie '89 şi s-a nimerit liderul revoluţionarilor. Trebuia să facă ceva, trebuia să explice copiilor mai târziu ce s-a întâmplat cu-adevărat "la Revoluţie". A fost unul dintre aceia care a crezut sincer că oamenii mor pentru o viaţă mai bună.
După atâţia ani de analiză a revoluţiei personale, nu pune la îndoială aportul serviciilor secrete la evenimentele de-atunci, dar crede cu toată puterea unui bănăţean că, dacă nu ar fi existat sângele oamenilor simpli, pecetea schimbării ar fi fost falsă.
SEMNALUL
"În decembrie '87, după evenimentele din Braşov, dacă te plimbai prin Timişoara treceau diverşi indivizi pe lângă tine, aşa, pe stradă, şi-ţi spuneau aproape şoptit: «Dacă eşti român, vino la 1 ianuarie în Piaţa Libertăţii»", povesteşte Ioan Savu. Spune că Revoluţia din '89 a fost pregătită cu doi ani înainte cel puţin. Manifestaţiile din Timişoara, afişele anticomuniste de la vremea respectivă nu erau degeaba. Ele transmiteau semnificaţia pregătirii unei schimbări pe care nici unul dintre oamenii de bun-simţ nu o putea ignora. "M-am consultat cu soţia dacă să mă duc sau nu la această manifestaţie anunţată în '87. I-am s
