Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: Orfelinate pline, adopţii puţine

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

De la începutul anului doar 26 de cupluri au reuşit să înfieze un copil. Procedurilor greoaie şi  condiţiile care trebuie îndeplinite de potenţialii părinţi, au făcut ca numărul adopţiilor din acest an să fie acelaşi cu cel de anul trecut.

„În acest an 26 de cupluri au reuşit să deschidă procedura de adopţie. Dintre aceştia 15 au  primit deja copilul definitiv, ceilalţi fiind în perioada de trei luni de probă sau în instanţă” , a precizat Carol Dinu, purtătorul de cuvânt al Protecţiei Copilului.

Pentru a putea lua în adopţie un copil dintr-un centru de plasament, familia trebuie să îndeplinească mai multe condiţii şi să traverseze mai multe etape ale procesului. La început, există o perioadă de evaluare a familie efectuată de către asistenţi sociali profesionişti. Evaluarea are drept finalitate o propunere care se face Comisiei pentru Protecţia Copilului, pentru eliberarea atestatului necesar adopţiei. Următorul pas se referă la luarea în evidenţă a cererilor de încredinţare, pe baza preferinţelor exprimate din lista de copii adoptabili, existentă la nivelul judeţului. În prezent, zeci de dosare ale buzoienilor se află la une dintre aceste etape şi aşteaptă finalitatea.

“ La nivel naţional media de aşteptare până la finalizarea adopţiei este de 8,5 luni. Însă legea nu prevede un anumit termen pentru finalizarea procesului, singurele termene prevăzute fiind acelea privitoare la atestarea adoptatorului sau a familie adoptatoare şi încredinţarea în vederea adopţiei” , ne-a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Primul pas pe care trebuie să îl facă un cuplu care doreşte să înfieze un copil dintr-un centru de plasament este să se adreseze Biroului de Adopţii din cadrul Protecţiei Copilului. “Eu am aşteptat câteva luni bune până am primit copilul definitiv, am pregătit un dosar stufos şi am tot trecut pri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum 12 ore
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Escrocherie în numele ANAF. Nu deschideţi aceste emailuri!

Botosani News acum 8 ore
ANAF îi avertizează pe contribuabili în legătură cu o nouă escrocherie, în care, în numele instituţiei, oamenii sunt informaţi că au dreptul la rambursarea unor sume de bani şi puşi să acceseze anumite linkuri din aşa-zisa înştiinţare. Agenţia Naţio

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 3 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum 11 ore
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

Volodimir Zelenski cere ca legea marţială şi mobilizarea generală să fie prelungite până în august

News.ro acum 8 ore
Ucraina nu pare să se aştepte la o încetare a ostilităţilor prea curând, în ciuda cuvintelor optimiste ale emisarului american Steve Witkoff, care s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Moscova. Preşedintele Volodimir Zelenski a depus marţi în Rad

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 6 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Vremea

București
acum

mie.

8°/24°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/20°
Constanta
acum

mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

10°/26°
joi

11°/24°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

10°/27°
joi

13°/27°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/18°