A avut cineva de pierdut din premiul castigat de Herta Müller? Intrebarea pare absurda, dar nu e. Cu avorturile lui Ceausescu s-a luat Cannes-ul, cu securistii lui s-a luat Nobelul. E greu de crezut ca mai putem sa il vindem pe Ceausescu inca o data cu acelasi succes. Oricine e dotat cu un minim realism ar putea spune ca nici un scriitor din Romania nu avea vreo sansa, dar sunt sigur ca se gasesc cativa care simt ca au pierdut ei Nobelul asta. Unii, precum CTP, au gasit deja si o consolare, l-ar fi dat inapoi. Exista riscul sa nu intelegem de ce a luat Herta premiul si de ce, daca nu il lua ea, tot nu ne revenea noua. Asta e important nu doar pentru literatura, pentru ca handicapul literaturii noastre provine nu din lipsa de talent a romanilor. Ci, mai degraba si pe romaneste, din lipsa lor de caracter.
Ca sa intelegem de ce a luat Herta Premiul Nobel, si nu Kundera, sau Kadare, scriitori mult mai cunoscuti decat ea, la douazeci de ani de la caderea Zidului, trebuie sa intelegem rostul acestui premiu. El a fost facut pentru a populariza valorile umanitatii si rolul social al literaturii, e un premiu special, facut de un fabricant de dinamita ca sa-si spele pacatele. O literatura scrisa in scopuri pur estetice nu intereseaza comitetul care desemneaza Premiul Nobel, care cauta mai ales autenticitatea unei experiente speciale, convertita in literatura. Ca atare, Nobelul se da si pentru biografie; si slava Domnului ca e asa! Altfel, l-ar lua regulat tipul Salieri, genul bine organizat, plasat perfect in establishment, care-i cunoaste pe toti cei care ar putea sa dea un telefon si stapaneste perfect tehnica marketingului.
Treaba juriului e sa gaseasca in jungla literara echivalentul unui Mozart – geniul anti, care a avut curajul singularitatii, a fost persecutat, izolat si haituit – si juriul reuseste destul de des sa gaseasca asemenea persona
