Apariţia, prin grija Adinei Nanu, a culegerii de cronici şi articole pe teme de artă ale lui Ştefan Neniţescu (1897-1979) – estetician, poet, diplomat, colaborator al lui Nicolae Titulescu – poate fi considerată un eveniment editorial. Ştefan Neniţescu nu este, totuşi, un necunoscut. Tratatul său de estetică a fost reeditat în 1985, iar Andrei Pleşu s-a ocupat de activitatea sa de critic de artă la Ideea europeană, într-un studiu de referinţă apărut în Studii şi cercetări de istoria artei, în 1979. La Ideea europeană, Neniţescu şi-a început colaborarea pe cînd avea doar 20 de ani, comentînd desenul de pe prima pagină, de obicei ales din arta universală, atît veche, cît mai ales modernă. El continua astfel un format de rubrică iniţiat de Nae Ionescu (vezi Nae Ionescu, Opere, VI, Crater, Bucureşti, 1999) la Noua revistă română, între anii 1910-1916. Războiul întrerupe apariţia revistei, dar aceiaşi echipă, condusă de Rădulescu-Motru, editează, începînd din 1919, Ideea europeană. Aici va ţine Ştefan Neniţescu, între 1921-1924, rubrica bilunară „Desenul nostru“. Intenţia de continuitate este evidentă. Nae Ionescu publicase cu pseudonim numeroase astfel de microprofiluri ale unor artişti de primă mărime, concise şi substanţiale, de pildă despre Toulouse-Lautrec, Gauguin, Van Gogh, Rodin, Kokoschka, Matisse. Este, cred, primul care vorbeşte despre cubism şi dadaism în presa românească. Neniţescu continuă cu mai multă consecvenţă informarea publicului românesc asupra artei europene, mai ales moderne şi contemporane, şi a problemelor ei. Are intuiţia valorii şi selecţia lui cuprinde artişti printre cei mai problematici, celebri astăzi, dar nu încă atunci, de la impresionişti la Picasso, Kandinsky, Cha-gall, Archipenko, din nou Kokoschka, ruşi, germani, dar şi teme precum cea a „artei pentru mulţime“, care mărturisesc o curiozitate şi poate chiar un ataşament pentru