Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Proprietarii din „blocul groazei“ refuză să se mute în Canta (FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Doar câteva familii care locuiesc în căminul M2 din Cantemir se gândesc să plece în noua casă din Păcurari

Din cei 75 de proprietari, edilii susţin că 22 sunt dispuşi să locuiască cu chirie în Canta. În realitate, puţini şi-au făcut bagajele.

Căminul renovat parţial din Canta în care ar fi trebuit mutate familiile din blocul „groazei” era în această dimineaţă gol. Edilii au anunţat că 22 de proprietari din M2 au acceptat să primească repartiţie de necesitate. Cu toate acestea, niciunul nu s-a grăbit să primească cheile apartamentului pentru care ar trebui să plătească lunar chirie.

„Este ca şi cum ai da cioara din mână pe aia din par. Cum să mă duc acolo şi să plătesc chirie? Camera aia nu o pot lăsa moştenire copiilor mei. Ce fac cu ei, îi las pe drumuri?”, a spus unul dintre proprietarii din M2. Cu toate că în M2 abia se poate respira, nu există apă şi nici căldură, unele familii refuză să se mute.

„Sunt doar patru-cinci familii care pleacă. Restul încă ne mai gândim că nu suntem mulţumiţi de condiţii. Mama este titular de contract, dar în cameră stăm opt persoane, fraţii mei şi cinci copii. Am înţeles că dincolo nu se poate muta decât titularul de contract, mama. Dar cu noi ce face, doar nu ne lasă în stradă?”, s-a întrebat Rodica Anton. Unii proprietari din Cantemir susţin că ar pleca în Păcurari, dar că nu a venit nimeni să le prezinte condiţiile. „Am apartamentul de 15 ani, sunt bolnavă şi m-aş duce oriunde numai să nu mai stau aici”, a afirmat Geta Feraru, de 73 de ani.

M2 ar trebui demolat, dar nu se ştie când

Deşi nu au modalităţi de a-i convinge pe proprietari să plece din M2, edilii cred ca aceştia să fie convinşi de familiile care au decis să se mute în Păcurari. „Sperăm ca şi celelalte familii care deţin apartamente în M2 să accepte să se mute, dar nu avem pârghii legale pentru a-i obliga să plece

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 19 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 22 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 2 ore
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°