Liderul grupului parlamentar al minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian i-a spus presedintelui Traian Basescu ca parlamentarii grupului il sustin pe Klaus Johannis, cum au hotarat prin vot, dar ca ar avea si o alta propunere- Aurel Vainer, deputat al grupului, anunta Newsin.
"S-a rezolvat si al doilea Guvern dupa vointa Parlamentului, hai sa vedem cu al treilea ce propuneri aveti", a inceput Traian Basescu, joi, la Palatul Cotroceni, consultarile cu parlamentarii minoritatilor nationale in vederea desemnari unui nou premier.
"Hotararea noastra este legata de Klaus Johannis, este prima data cand grupul nostru are sansa sa dea un prim-ministru, nu s-a mai intamplat asta pana acum", a luat cuvantul Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minoritatilor. Reactia sefului statului a venit imediat: "Sa fim seriosi, nu grupul dumneavoastra. Domnul Voiculescu, domnul Iliescu, domnul Hrebenciuc, nu a fost propunere de la dumneavoastra".
Pambuccian a spus ca regreta ca grupul minoritatilor nu a venit cu propunerea Klaus Johannis inainte ca acesta sa fie sustinut de alte partide, aratand ca acest grup parlamentar nici nu si-a putut imagina ca ar putea ajunge sa dea premierul. "Din pacate nu si acum chiar regret ca nu ne-a dat prin cap sa venim noi cu propunerea asta, nici macar nu ne-am gandit ca noi am putea da un prim-ministru. Acum, daca stau sa ma gandesc la rece, noi am avea chiar doua variante, dar cred ca este prea tarziu", a spus Pambuccian. Presedintele a raspuns razand ca "niciodata nu e prea tarziu".
"Eu cred ca grupul nostru are doua personalitati care pot prin experienta pe care o au sa acceada la aceasta functie, domnul Johannis si domnul Vainer(Aurel Vainer-n.r., deputat apartinand grupului minoritatilor nationale)", a insistat Pambuccian. "Vainer, iata o propunere interesanta", a remarcat Basescu.
@