Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE 8: Consultări la Palatul Cotroceni pentru noul premier

Publicat in Capital, joi 5 noiembrie 2009 ·

Preşedintele Traian Băsescu a început consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui nou premier. Primii programaţi la întâlnirea de la Palatul Cotroceni au fost reprezentanţii minorităţilor naţionale. Liderul grupului parlamentar, Varujan Pambuccian, a transmis preşedintelui României că are două propuneri pentru funcţia de premier. Primul nume este Klaus Johannis, care este reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, iar cel de-al doilea e

Preşedintele Traian Băsescu a început consultările cu partidele politice pentru desemnarea unui nou premier.

Primii programaţi la întâlnirea de la Palatul Cotroceni au fost reprezentanţii minorităţilor naţionale. Liderul grupului parlamentar, Varujan Pambuccian, a transmis preşedintelui României că are două propuneri pentru funcţia de premier. Primul nume este Klaus Johannis, care este reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România, iar cel de-al doilea este Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

„Ne pare rău că nu ne-a gândit noi primii să-l întrebăm pe Klaus Johannis dacă ar accepta această propunere. Nu ne-a gândit că noi am putea da un prim ministru. Ni-l asumăm pe Klaus Johannis pentru că este preşedintele Forumului pe care noi îl reprezentăm în Parlament”, a spus Pambuccian.

Programul consultărilor de la Palatul Cotroceni:

17.00 - 17.30 - Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale

17.45 - 18.15 - Grupul parlamentar al independenţilor

18.30 – 19.00 - Uniunea Democrată Maghiară din România

19.15 - 19.45 - Partidul Naţional Liberal

20.00 - 20.30 - Partidul Social Democrat şi Partidul Conservator

20.45 - 21.15 - Partidul Democrat Liberal

UPDATE

Varujan Pambuccian la ieşirea de la consultările cu preşedintele Băsescu: Am propus un Guvern de uniune naţională condus de Klaus Johanni

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Taxa pe valoare adăugată va fi reașezată la două praguri. Băncile, impozitate suplimentar”

Gandul acum 2 ore
„Taxa pe valoare adăugată va fi reașezată la două praguri, extinderea bazei de contribuabili și impozitarea suplimentară a băncilor și a jocurilor de noroc sunt doar câteva dintre propunerile Guvernului pentru reducerea deficitului bugetar”, spune I

VIDEO Ilie Bolojan spune că bursele elevilor au înregistrat o „creștere imensă” în trei ani: „Gândiți-vă că plătim un miliard de euro aproape”

HotNews acum 2 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă după ședința de guvern, că „trebuie reconfigurat” ceea ce ține de pachetul de burse pentru elevi, despre care spune că „a plecat acum trei ani de zile de la 188 de milioane d

Nou cod roșu de vreme severă! Grindină și averse torențiale în județul Bacău. Iată zonele vizate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o averizare de tip nowcasting pentru județul Bacău de cod roșu de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice pentru astăi, 27 iunie 2025, între orele 16.00 și 17.00

Ilie Bolojan: O să discutăm în fiecare şedinţă de guvern despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor / O direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţionez

VIDEO. Paris Hilton a aterizat la Craiova pentru festivalul IntenCity, însoțită de fiul său

Ziua Constanta acum 2 ore
Paris Hilton a sosit vineri, 27 iunie, la Craiova, unde este așteptată să urce pe scena festivalului IntenCity. Vedeta a venit în România însoțită de fiul său. Imaginile video cu sosirea lui Paris Hilton la Craiova au fost publicate pe rețelele de s

Surse Parchetul General schimbă calitatea lui Călin Georgescu în inculpat!

Ziua Constanta acum 7 ore
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, au precizat, pentru AGERPRE

Nazare: Am redus numărul membrilor Comitetului care coordonează Exim Banca Românească

Mediafax acum o ora
„Astăzi (vineri – n.r.), prin Hotărâre de Guvern, am redus numărul membrilor Comitetului Interministerial care coordonează activitatea Exim Banca Românească – de la 17 la doar 5 membri”, anunță ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. El precizează c

4 milioane de români vor primi vouchere pentru energie. Ministrul Energiei explică de ce valoarea a fost redusă la 50 de lei

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat vineri că peste 4 milioane de persoane vulnerabile vor primi, lunar, un voucher în valoare de 50 de lei pentru coplata facturilor la energie.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat cine este primul său consilier onorific. „Un economist consacrat, care sper să fie un sprijin important”

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței de guvern, că l-a numit pe Ionuț Dumitru în funcția de consilier onorific. „Primul meu consilier onorific care va fi numit de azi este domnul Ionuț Dumitru, u

Scandal în Casa Regală a Norvegiei. Fiul prințesei moștenitoare, suspectat de 23 de infracțiuni, inclusiv trei violuri

Adevarul acum 33 minute
Fiul cel mare al prințesei moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei este suspectat că a comis 23 de infracțiuni, inclusiv trei cazuri de viol, potrivit poliției.

Vremea

București
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/29°
dum.

17°/30°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

18°/24°
dum.

16°/28°
lun.

18°/26°
Constanta
acum

29°
vin.

21°/29°
sâm.

20°/25°
dum.

18°/27°
lun.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/29°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/29°
dum.

18°/34°
lun.

20°/35°