Fondul Monetar International va fi flexibil in privinta modalitatilor prin care Romania sa reduca deficitul bugetar, insa nu va fi flexibil cu tinta de 5,9% pentru anul viitor, a declarat miercuri seful delegatiei FMI, Jeffrey Franks. Acesta a dat astfel de inteles ca trebuie reduse cheltuielile, fie prin reduceri de salarii, fie prin concedieri, iar viitorul guvern va trebui sa decida de unde sa taie. Peste 100 de mii de bugetari ar putea fi vizati de concediere anul viitor, dar si cateva zeci de mii de angajati din companiile de stat subventionate. Statul vireaza anual subventii de jumatate de miliard de euro pentru zece companii monitorizate, in care lucreaza, in total, 100.000 de persoane. Printre companiile vizate se numara CFR Calatori, Metrorex sau Compania Nationala a Huilei.
Potrivit Standard.ro, seful misiunii Fondului Monetar International in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca tara noastra a indeplinit aproape toate conditiile tehnice stabilite, pentru luna septembrie, in acordul stand-by.
"Exista scenariul cel mai pesimist in care sa intrerupem acordul de finantare cu Romania. Dar nu suntem deloc aproape de o astfel de decizie. Exista cateva lucruri bune care au fost realizate. Am ajuns la un acord cu bancile pentru a-si mentine expunerea in Romania, am realizat un sistem de monitorizare a companiilor de stat. Mai sunt si alte lucruri de facut. Noi discutam cu orice Guvern. Acordul nostru nu e cu un guvern, ci cu Romania", a precizat Franks.
El a afirmat ca FMI nu intentioneaza sa modifice tinta de deficit bugetar pentru anul 2010, de 5,9% din produsul intern brut (PIB). El a adaugat insa ca Fondul va fi flexibil in ceea ce priveste mijloacele de atingere a acestei tinte. "Guvernul Romaniei alege modul in care se va incadra in aceasta tinta. Fie ca va creste taxele, fie ca va alege o alta metoda, depinde numai de Guver