Acum peste 20 de ani, pe vremea administraţiei comuniste, acelaşi apartament vechi se putea achiziţiona cu aproape 47 de salarii medii. Termenul de livrare era cuprins între doi şi patru ani
"Înainte de 1989 cei mai mulţi aveam o locuinţă iar în anii ’90 a fost posibilă perpetuarea mentalităţii de tipul «şi mie mi se cuvine o locuinţă» prin preţurile reparatorii practicate”, spune Dan Ioan Popp, preşedintele companiei imobiliare Impact. Potrivit acestuia, s-a ajuns astfel ca după 20 de ani de capitalism să existe aproape opt milioane de proprietari de locuinţe vechi şi un milion de potenţiali cumpărători. Anual doar 4-6% din prima categorie încheie tranzacţii efective şi numai 30-40% din a doua categorie reuşesc să cumpere. În tot acest tablou, ponderea vânzărilor de locuinţe noi este mult sub 10% din totalul tranzacţiilor imobiliare din aceşti 20 de ani.
Conform aceluiaşi studiu, cu 20 de ani în urmă, în comunism, salariul clasei medii formate din ingineri, economişti sau medici era de circa 3.000 lei, adică aproximativ 100 de dolari la cursul de atunci. Cu un salariu mediu se puteau achiziţiona 703 kilograme de franzele de 3,2 lei. Un televizor color costa 12.500 lei, echivalentul a 4,16 salarii medii. Un automobil Dacia 1300 cu îmbunătăţiri costa 89.000 lei şi se putea plăti cu 29,66 salarii. Un apartament vechi cu două camere se putea cumpăra cu 140.000 lei, adică cu 46,66 salarii medii. Aceasta după ce aşteptai vreo două ore la o coadă pentru pâine, 6 luni pentru televizor, un an sau doi pentru un automobil şi între doi şi patru ani pentru un apartament.
De cinci ori mai greu să cumperi un apartament
Studiul arată că este dificil de realizat o comparaţie pefectă cu zilele noastre, dar o încercare ar putea suna cam aşa: salariul net al aceleiaşi categorii profesionale este astăzi de circa 2.000 lei iar dolarul este circa trei lei, adică sal