Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Alin Mihai: Trompetistul care modelează artişti (PORTRET)

Publicat in Adevarul, joi 5 noiembrie 2009 ·

Suceveanul cântă la trompetă de la 12 ani şi s-a remarcat pe scenele din străinătate. A ales însă catedra din dorinţa de a-şi ajuta elevii să ajungă instrumentişti foarte buni.

Primul instrument muzical pe care l-a descoperit Alin Mihai a fost acordeonul. „Am început la Clubul Copiilor, cu profesorul Gelu Cuzic, la vârsta de zece ani“, a spus Alin Mihai. Doi ani mai târziu, a început să studieze trompeta la Şcoala de Muzică din Suceava, la recomandarea profesorului său, Florin Ungureanu.

Pentru a face performanţă, a mers ulterior la Academia Militară de Muzică de la Bucureşti. „La îndemnul profesorului meu Cristi Ruscior mi-am îndreptat paşii, împreună cu alţi patru colegi, spre Academia Militară de Muzică“, a declarat Alin Mihai.

Elevii săi fac performanţă la olimpiade

A absolvit studiile superioare la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi. „În 2000 am fost inclus în orchestra facultăţii din Iaşi şi am participat într-un turneu în Germania, Belgia şi Olanda, sub bagheta maestrului Florian Simion“, a spus suceveanul.

Din 2001 este profesor titular la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava. Pe parcursul carierei la catedră a avut şansa de a lucra cu mulţi elevi înzestraţi. „Cu ei am obţinut numeroase premii şi peste 30 de diplome la concursuri şi olimpiade“, a spus Alin Mihai. Unul dintre ei este Andrei Cadrianul, care a luat premiul I doi ani consecutiv la Olimpiada Naţională de Muzică „Eluminii“. Andrei a luat şi premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică.

Suceveanul este foarte mândru şi de Sorin Şandru şi Alexandru Tebrean, care au luat locul II la „Lira de Aur“ în 2008. De trei ani profesorul predă la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu“ din Suceava şi la Şcoala Populară de Artă.

În plus, mai colaborează de cinci ani şi cu Fanfara Primăriei Municipiului Suceava. Împreună cu aceasta cântă aproape la toat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 44 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°