Cărţile l-au consacrat ca versificator. Activitatea publicistică l-a format pentru critica literară. Profesia de cercetător întregeşte portretul tânărului ieşean.

Evită, amuzat, să dea detalii despre primele momente în care a cochetat cu poezia. Practic, la modul cât de cât serios, Şerban Axinte a început să scrie versuri prin clasa a IX-a.

Adică în 1991, pe când frecventa cenaclul coordonat de Mirel Cană, care literar semnează cu pseudonimul Şerban Alexandru şi pe care adolescentul de atunci şi tânărul de azi îl consideră primul şi cel mai puternic maestru al său.

Cenaclul, pregătirea viitorului

Despre anii aceia, poetul vorbeşte cu multă convingere, considerându-i extrem de importanţi pentru tânăra generaţie de scriitori. A fost un mediu în care aceştia şi-au permis să viseze dar, o dată plecaţi, au urmat cu perseverenţă proiectele şi le-au transformat în realitate.În timpul desfăşurării cu succes a cenaclului, care acoperă totuşi o perioadă de vreo opt ani, Şerban Axinte a debutat, în 1996, cu un volum intitulat „Starea balanţei“, poezii pe care le apreciază ca fiind nişte încercări adolescentine.

A ajuns însă să citească în cadrul întâlnirilor şi cel de-al doilea volum, „Pragurile Apeiron“, despre care „dacă ar fi să se facă o a doua ediţie, nu mi-ar fi ruşine că apare“, mărturiseşte poetul. Desfiinţarea cenaclului a coincis pentru Şerban Axinte cu o decizie, aceea de a deveni critic literar, de a părăsi poezia. Activitatea publicistică intensă spune destul despre faptul că aceasta nu fusese luată în van. La revista culturală „Timpul“, timp de şapte ani (2000-2007) a fost redactor şi secretar de redacţie.

A colaborat, şi continuă să colaboreze, cu „Philologica Jassyensia“, „Cuvântul“, „Tribuna“ şi „Observatorul cultural“. Dar, când peste câţiva ani un editor i-a cerut o carte nouă, poetul a r