Elena Flores, reprezentanta Comisiei Europene în misiunea aflată la Bucureşti pentru negocierea eliberării tranşei din decembrie (de circa 2,5 miliarde de euro) din acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială susţine că acordul a avut efecte pozitive. Flores s-a declarat mulţumită de colaborarea cu autorităţile. Oficialul a menţionat că, pe 3 noiembrie, Comisia Europeană a publicat prognoza de toamnă pentru toate statele membre, inclusiv România. „Deşi&nb
Elena Flores, reprezentanta Comisiei Europene în misiunea aflată la Bucureşti pentru negocierea eliberării tranşei din decembrie (de circa 2,5 miliarde de euro) din acordul cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială susţine că acordul a avut efecte pozitive.
Flores s-a declarat mulţumită de colaborarea cu autorităţile. Oficialul a menţionat că, pe 3 noiembrie, Comisia Europeană a publicat prognoza de toamnă pentru toate statele membre, inclusiv România. „Deşi scăderea economică a fost abruptă - dar la asta ne aşteptam -, există semnele unei reveniri”, spune Flores.
Oficialul european susţine că „există trei elemente care ne fac să fim optimişti”. Programul a avut rezultate bune. Acestea se văd la nivelul sectorul financiar (nu a fost cazul destabilizării sectorului financiar, n.r.) şi la cel balanţei de plăţi (scăderea importurilor a redus presiunile pe cursul valutar, n.r.). Ultimul semnal pozitiv este promulagrea legii restructurării agenţiilor de stat şi a legii salarizării unice, care este un pas pentru accelerarea reformelor, în viziunea oficialului european. Banca Mondială a fost reprezentată la consultările cu autorităţile de la Bucureşti de Antraud Hartmann, acting country manager. Oficialul instituţiei de la Washington susţine că îngrijorările ţin mai ales de cheltuielile cu pensiile şi că reformele cerute de Banca Mondială în acord vizează termene mai lungi: „Ne interesează p