Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ Dolj, târât în judecată pe programul „Cornul şi laptele“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Firmele din programul „Cornul şi laptele“ din judeţul Dolj încasează în continuare bani frumoşi din bugetul public, strângând consiliul judeţean cu uşa, de data aceasta printr-o altă metodă decât contestaţia la CNSC: acţiune în instanţă la Tribunalul Dolj.

Cu aproape două luni în urmă, înainte ca procedura de licitaţie să se încheie oficial, firmele câştigătoare în programul „Cornul şi laptele“ în Dolj au depus contestaţie şi au obligat Consiliul Judeţean (CJ) să deschidă negocieri directe. GdS a arătat la vremea respectivă ce beneficii suplimentare au obţinut firmele Lactido şi Dorna de pe urma blocării licitaţiei, deşi părea că îşi dădeau cu stângul în dreptul contestând o procedură pe care o câştigaseră. La negocieri, cele două firme au cerut preţuri de două ori mai mari decât cele cu care au câştigat licitaţia pentru serviciile de distribuire a produselor lactate şi de panificaţie către şcolile şi grădiniţele doljene. CJ a trebuit să deschidă negocieri directe până când Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) s-ar fi pronunţat cu privire la plângerea depusă. Primul contract prin negociere directă a fost încheiat pe o perioadă de 20 de zile, la preţuri aproape duble. Următorul contract de acest fel, tot în lipsa deciziei de la CNSC, a fost încheiat pentru o perioadă de zece zile, tot la preţuri mai mari decât cele cu care firmele câştigaseră licitaţia.

Proces pe rol la Tribunalul Dolj

De curând, Lactido a găsit altă metodă de blocare a procesului de licitaţie: a dat consiliul judeţean în judecată, potrivit vicepreşedintelui Dan Mogoş, înainte ca CNSC să dea o decizie ca să nu plătească taxa de timbru de 2% din valoarea contractului. În prezent, procesul se află pe rol la Tribunalul Dolj, iar ultima înfăţişare a avut loc luni. „În condiţiile existenţei unei acţiuni în instanţă, CNSC şi-a declinat competenţa în acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 8 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 7 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°