Un debut editorial extrem de interesant este Blank* al lui Vlad Moldovan. Acest adjectiv, interesant, e de obicei folosit de critici pentru a-si masca tocmai nereceptivitatea fata de un volum oarecare. Cand versurile sau paginile de proza citite nu depasesc nivelul mediocritatii, comentatorul face un efort de politete si le numeste interesante. Prin urmare, piata noastra literara e sufocata de titluri care intereseaza in acest fel si care le ofera criticilor de bine lecturi pe masura, provocatoare.
Blank provoaca realmente, intr-un mod diferit de epatarea postavangardista, suculenta in violenta ei, a "fracturistilor" din linia Marius Ianus - Elena Vladareanu. Lectorul trebuie sa fie permanent in priza, conectat la glisarile, permutarile si mutatiile unui lirism intelectualizat, problematizant si reflexiv. Vlad Moldovan nu intra deci in profilul tanarului poet revoltat, pornit sa dinamiteze, deodata cu reaua intocmire sociala, conventiile batranicioase ale literaturii. El se simte bine (prea bine) atat in lumea reala amestecata cu cea a propriei poezii, cat si in extensiile si modificarile ei virtuale, operate fara vreun disconfort. Linia de tensiune expresionista Ruxandra Novac - Teodor Duna - Dan Coman e de asemenea paralela cu versurile bine definite de titlul volumului. Fara convulsionari ale fiintei si intensificari vizionare ale unui raport conflictual, tragic cu lumea, blank-urile lui Vlad Moldovan sunt lipsite de orice accent dramatic.
Daca socialul este perceput in datele sale si transformat, apoi, dupa un proiect imaginar personal, golul terifiant din miezul altor lumi poetice e... absent in paginile tanarului autor. Analogiile cu "omul concret" al lui Bacovia facute, pe urmele lui Radu Vancu (care semneaza o frumoasa, dar inexacta prezentare pe coperta a IV-a), de cativa comentatori comozi au mult mai putina relevanta in cazul lui Vla
