Viorel Varga a trecut prin vremuri grele în ultimii ani, când a dormit în adăposturi pentru săraci, până a găsit de lucru într-un atelier în care se reparau autobuze. Un român, mecanic auto în Madrid, câştigă un salariu de aproximativ 2.500 de euro lunar. În plus, el repară maşini pe cont propriu şi obţine încă 1.500 de euro. În urmă cu 12 ani, Viorel Varga (44 de ani), originar din Valea Ierii, judeţul Cluj, a plecat în Franţa. Timp de un an de zile, el şi-a câştigat existenţa vânzând la suprapreţ ziarul „Macadam”, care costa doi franci, dar pe care persoanele sărace îl vindeau cu zece franci. „Clienţii ştiau asta, însă îl cumpărau ca să ne ajute pe noi”, susţine românul.
Pentru că viza de şedere în Franţa nu i-a fost prelungită, românul s-a îndreptat spre Spania. Trei luni a dormit în maşină şi la adăposturile sociale din Madrid, timp în care nu a muncit pentru că nu ştia să vorbească limba spaniolă şi nu îl angaja nimeni.
Salariu de peste 2.500 de euro
Cu ajutorul unui prieten, Viorel a ajuns în sudul Spaniei, în Roquetas del Mar, Andaluzia, la recoltat roşii. Când s-a încheiat sezonul tomatelor, a mers la cules de măsline, în altă regiune a Spaniei.
Revenit la Madrid, Viorel Varga s-a angajat la diverse ateliere de reparat şi vopsit autoturisme, unde a lucrat aproape patru ani. Aici a cunoscut un distribuitor de piese auto, de la care a aflat că o firmă are nevoie de un mecanic. ”M-am prezentat acolo, am vorbit cu patronul şi ne-am înţeles pe loc”, spune Viorel. În prezent, românul este şef de atelier şi are un salariu de 2.500 de euro, la care se mai adaugă încă 300 de euro pentru orele suplimentare. El răspunde de buna funcţionare a celor 35 de autobuze ale societăţii. Pe lângă reparaţii, bărbatul se ocupă de achiziţionarea de piese de schimb şi de coordonarea activităţii celorlalţi colegi ai săi. Progra