Presedintele Basescu a anuntat joi ca vrea un premier de la PD-L si un guvern cu liberalii. PD-L nu are nicio propunere de prim-ministru si asteapta ordin de la Cotroceni.
PSD si PNL insista pentru Klaus Iohannis, iar Crin Antonescu exclude orice colaborare pe cinci ani cu pedelistii daca Basescu va fi reales.
Basescu a sunat iar adunarea, titreaza Jurnalul National. Traian Basescu a convocat partidele, inclusiv grupul independentilor, la consultari pentru a desemna un alt premier, cu deosebirea ca acum i-a chemat la Cotroceni si pe parlamentarii independenti, cei care au dezertat din PSD si PNL pentru a sustine PD-L in Parlament.
Basescu a anuntat joi de dimineata, la un post de radio, fara sa mai astepte consultarile cu partidele, ca va desemna un premier de la PD-L si ca doreste un guvern PD-L - PNL.
"In mod categoric, optiunea mea va fi un guvern de dreapta, PD-L - PNL, daca PNL va renunta la exigenta de dupa alegeri de a da primul-ministru, cu un premier care sa reprezinte partidul cu cele mai multe mandate in Parlament", a declarat Traian Basescu.
Pentru ca s-a vehiculat numele lui Vasile Blaga ca fiind propunerea sa pentru functia de prim-ministru, Basescu a refuzat sa infirme sau sa confirme aceasta varianta, spunand ca: "Ar fi o eroare din partea sefului statului sa faca asa ceva".
De asemenea, Traian Basescu a catalogat drept "intoxicare" declaratiile lui Mircea Geoana, potrivit carora seful statului intentioneaza sa o nominalizeze pe Elena Udrea pentru functia de prim-ministru.
Alianta de dreapta - diversiune pentru scoaterea lui Antonescu din cursa prezidentiala scriu jurnalistii de la Gardianul. Acesta ar fi motivul pentru care Basescu a lansat, joi, o noua diversiune, declarand ca optiunea sa pentru viitorul cabinet va fi un Guvern PDL-PNL, cu premier democrat-liberal. @N_P