Cota unică şi TVA-ul nu trebuie schimbate în următorii doi ani. Există bani pentru salarii şi pensii. Dacă nu primim banii de la FMI, investitorii se vor speria, inflaţia va creşte, leul se va deprecia, iar dobânzile vor fi majorate. Aceste declaraţii au fost făcute la RFI de fostul premier desemnat, Lucian Croitoru.
Cota unică şi TVA-ul nu trebuie schimbate în următorii doi ani. Există bani pentru salarii şi pensii. Dacă nu primim banii de la FMI, investitorii se vor speria, inflaţia va creşte, leul se va deprecia, iar dobânzile vor fi majorate. Aceste declaraţii au fost făcute la RFI de fostul premier desemnat, Lucian Croitoru (audio).
Rep : Ce ar însemna dacă banii de la FMI nu ar veni în acest an ?
L.C. : Înseamnă în primul rând o deteriorare a încrederii investitorilor străini în stabilitatea procesului de aici şi bineînţeles că această pierdere a încrederii s-ar reflecta în deteriorarea unor indicatori macro-economici, ar creşte presiunile pentru deprecierea monedei, care s-ar transfera mai târziu într-o inflaţie ridicată. Acestea două împreună vor duce la creşterea dobânzilor, toate trei la rândul lor se vor reflecta într-o deteriorare, să zic aşa, într-o presiune crescândă pentru o situaţie mai rea, atât în sistemul financiar al ţării, cât şi în sistemul real, deci nu ar fi deloc bune aceste lucruri.
Rep : Există bani pentru salarii şi pensii în această perioadă ?
L.C. : Salariile şi pensiile vor fi plătite, nu am îndoială despre acest lucru. Ceea ce va fi o problemă în continuare este că pentru a face faţă acestor plăţi cu salariile, cu pensiile, probabil că - dacă acordurile nu sunt duse la capăt - statul român nu va putea face plăţi în alte părţi şi probabil că va creşte volumul arieratelor pe care statul le extinde către sectorul privat. Cu alte cuvinte, se va împrumuta implicit, nu-şi va achita datoriile în alte părţi, ceea